Mărturisiți-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Iacov 5:16
N-am crezut niciodată că o să mi se întâmple mie. Dar uite că mi s-a întâmplat. Nu m-aş fi gândit nicicând că o să ajung să-i cer pastorului să îmi facă ungerea şi să se roage pentru mine. Dar am hotărât că sosise momentul. Sănătatea mi se deteriora, aşa că de ce să nu Îi cer lui Dumnezeu să mă vindece? Am avut întotdeauna multă credinţă în faptul că Dumnezeu ne aude şi sunt conştientă că n-aş fi azi în viaţă dacă n-ar fi fost rugăciunea credinţei înălţată de mama mea.
Nu aveam decât cinci ani când Dumnezeu mi-a salvat viaţa dintr-un incendiu, când mama s-a rugat şi a înăbuşit focul cu mâinile goale. Doctorii i-au spus mamei că va fi imposibil să supravieţuiesc, pentru că jumătate de corp îmi era acoperit cu arsuri. Dar mama Îl cunoştea îndeaproape pe Dumnezeu şi a refuzat să creadă că El nu poate face imposibilul. S-a rugat în cel mai intens mod posibil ca Dumnezeu să facă o minune şi să îmi salveze viaţa. Şi mi-a salvat-o.
Anul trecut, am avut anemie din cauza hemoragiilor cauzate de două operaţii la acelaşi genunchi. M-am descurajat şi mă întrebam dacă voi putea vreodată să revin la normal. Dintotdeauna am fost energică, dar acum mă simţeam neajutorată şi nu aveam poftă de mâncare. Parcă deveneam din ce în ce mai slăbită. Nu înţelegeam de ce Dumnezeu nu îmi răspunde la rugăciunea pentru vindecare.
La scurt timp, în cadrul momentelor de închinare de dimineaţă, am citit Iacov 5:13-15, unde spune: „Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! […] Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” Nu mă consideram bolnavă, ci în suferinţă.
I-am sunat pe pastori. După ce au citit câteva texte şi am avut o scurtă discuţie, pastorul Brownfield şi pastorul Wyman s-au rugat şi m-au uns. Nu am ştiut pe loc dacă Dumnezeu m-a vindecat sau nu, dar am ştiut că El este prezent şi m-a atins atât mintal, cât şi spiritual. Şi am fost împăcată. Că eram vindecată fizic sau nu, totuşi eram liniştită.
După doar câteva zile, buna mea vecină Phyllis, care vine de obicei la mine să vadă dacă sunt bine, a exclamat: „Lillian, ce s-a întâmplat cu tine? Erai ca o cârpă acum câteva seri, când am venit la tine. Acum arăţi mult mai bine şi faci la fel de bine.”
Sunt foarte recunoscătoare că Dumnezeu încă răspunde la rugăciuni. Am ştiut dintotdeauna că Dumnezeu este interesat de orice detaliu din viaţa noastră – mare sau mic -, iar promisiunile Lui se împlinesc.
Lillian R. Guild
