Oboseala ucide

A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo. Marcu 1:35

Acum câţiva ani, s-a lansat în Marea Britanie o campanie de conştientizare cu privire la pericolul de accident când şoferii conduc obosiţi. Mesajul de pe afişe era: „Oboseala ucide!”

Într-o zi, mă îndreptam spre casă obosită. Am văzut semnele care sugerau să fac o pauză, dar voiam foarte tare să ajung acasă. Corpul mă tot avertiza să mă opresc, dar l-am ignorat. Am dat drumul la muzică, am deschis geamurile şi am început să ronţăi câte ceva, ca să înving epuizarea despre care urla corpul meu. După care… am adormit la volan.

Când am deschis ochii, eram la centimetri distanţă de o barieră de metal. Înainte să pot reacţiona, s-a produs o minune. Am simţit cum maşina e trasă din nou pe şosea de către o forţă supranaturală. Din nou, Dumnezeu m-a salvat, în ciuda faptului că ignorasem semnele cu privire la conducerea în stare de oboseală. Încăpăţânarea mea era periculoasă. Puteam să fac în acea zi un accident grav. Oboseala chiar că ucidea!

Acelaşi lucru e valabil în viaţa spirituală. Uneori, jonglarea între muncă, familie şi responsabilităţile de la biserică ne epuizează. Ştim că suntem obosite, dar mergem mai departe pentru că vrem să ne atingem obiectivele.

Eu am dus multă vreme o viaţă obositoare. Mă trezeam în fiecare dimineaţă obosită şi cădeam lată în fiecare seară. Priorităţile îmi erau complet greşite, pentru că prima victimă a fost timpul meu personal cu Domnul. Devoţiunea de dimineaţă avea forma unei rugăciuni în grabă, iar seara adormeam în timp ce îmi bolboroseam rugăciunea. Şi ca să citesc un verset biblic trebuia să depun un oarecare efort. Dar am continuat „să conduc”. Biserică, serviciu, acasă…, toate trebuiau să meargă ca de obicei.

Domnul mi-a vorbit în această privinţă (când reuşea să găsească loc!). Eram ineficientă şi nefericită, iar familia a început să resimtă efectele negative. Deconectarea de Dumnezeu era otrăvitoare pentru lumea mea şi pentru toţi cei dragi. După ce era cât pe ce să se producă o „coliziune” emoţională, L-am rugat pe Dumnezeu să mă ierte. M-a ajutat să nu îmi mai conduc viaţa în stare de oboseală. Dumnezeu mi-a adus aminte că timpul petrecut cu El este esenţial pentru ca celelalte părţi ale vieţii mele să funcţioneze.

Cum să îl putem reflecta pe Dumnezeu în faţa celor din jur dacă nu petrecem timp cu El?

Xoli Belgrave

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!