Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. – Psalmii 91:15
Locuiesc pe o proprietate de două hectare şi jumătate şi sunt o mare iubitoare de câini, aşa că a fost un privilegiu ca, de-a lungul ultimilor ani, să cunosc câţiva câini abandonaţi sau la care stăpânii au renunţat de bunăvoie. Aşa l-am întâlnit pe Charlie.
Charlie este un frumos golden caniş, care arată ca o miniatură a mamei lui golden retriever. Singurul lucru care pare să-l fi dobândit de la tatăl lui caniş este atitudinea. Familia care îl deţinuse renunţase la el în principal pentru că la vârsta de doi ani era prea greu de îngrijit. În ciuda orelor petrecute cu el şi a faptului că l-am făcut cooperant când era în lesă, în momentul în care lesa dispărea, părea să uite totul. Alerga în direcţia opusă când era strigat şi deseori apărea dincolo de gardul nostru, fără să dea semne că îşi aduce aminte pe unde îşi săpase tunelul de ieşire. În câteva ocazii, din cauza lui, s-a oprit traficul în ambele direcţii, în timp ce oamenii mă ajutau să îl prind.
Într-o zi, când i-am pus în lesă pe ceilalţi doi câini ai mei ca să mergem la plimbare, l-am strigat pe Charlie, iar el a alergat în direcţia opusă. După câteva minute, l-am văzut alergând (dincolo de gard) spre şosea. Deja eram frustrată din cauza lui şi l-am adus înaintea Domnului. Am făcut o pauză şi am zis: „Doamne, este câinele Tău; Te rog, ai grijă de el, într-un fel sau altul, şi, dacă vrei să mai am grijă de el, Te rog, fă să fie înapoi în curte când mă întorc.” Şi, acestea fiind spuse, i-am luat pe ceilalţi doi câini la plimbare. După o jumătate de oră, când m-am întors, Charlie al meu stătea dincoace de gard, uitându-se la mine nedumerit. Părea să se întrebe de ce am plecat fără el.
Am învăţat câteva lecţii valoroase în acea zi. De ce să încercăm să „reparăm” lucrurile (sau fiinţele) după capul nostru, când Dumnezeu abia aşteaptă să fie rugat să intervină? El vrea să apelăm la El. De asemenea, mi-am dat seama cât de mult ţine la noi; va fi cu noi în necaz şi ne va elibera. Dacă a putut să îl ferească pe Charlie de maşini pe şosea şi să îl ajute să găsească drumul spre casă, cu cât mai capabil este să ne îndrume în siguranţă acasă, dacă doar Îl rugăm!
Mă bucur să pot spune că Charlie are acum şapte ani şi a devenit cel mai bun exemplu pentru ceilalţi câini pe care îi am. Este primul care vine când e strigat şi, în prezent, este singurul care poate merge la plimbare fără lesă, întrucât stă la picior şi ascultă orice comandă.
Beverly D. Hazzard
