Spre nord

Orice lucru îşi are vremea lui. – Eclesiastul 3:1

Vara, compasul nostru arată nordul. Cu mulţi ani în urmă, eu şi soţul meu, Larry, l-am luat pe fiul nostru de patru ani şi am mers cu canoea pe lacurile Bowron, în nordul statului Columbia Britanică, Canada. Când Garrick a făcut nouă ani, i-am cumpărat rucsac şi ne-am îndreptat spre Alaska, într-o drumeţie de 50 de kilometri, pe faimosul traseu Chilkoot. Vara următoare, toţi trei am vâslit 690 de kilometri spre nord, pe râul Yukon, până în Dawson City, după care am mers cu maşina spre Inuvik, cât de în nord se poate ajunge cu maşina pe drumuri publice, vara, în Canada – la 200 de kilometri nord de Cercul Arctic. Când Garrick a ajuns să urmeze cursuri de doctorat şi îşi putea lua vacanţă vara, eu şi Larry încă ne luam bărcile şi binoclurile spre Alaska, să facem drumeţii în Parcul Naţional Denali, la poalele celui mai înalt masiv din America de Nord, muntele McKinley.

Spre încântarea noastră, Garrick şi soţia lui lucrează în prezent în Alaska. De obicei, drumul de 3100 de kilometri până la ei ne ia trei zile obositoare, dar în anul 2011 ne-am grăbit mai mult decât de obicei – voiam să îl vedem pe primul nostru nepot. Am călcat acceleraţia kilometru după kilometru. În ciuda zilelor lungi, ne simţeam bine. Ca de obicei, făceam liste cu animalele pe care le vedeam. Ne-am citit reciproc cărţi şi am cântat concomitent cu melodiile pe care le ascultam. Deşi de obicei nu ne opream să luăm masa, am oprit totuşi la localul cu nume ciudat: „Centrul de chec cu scorţişoară a clusterului galactic”.

Rememorând primele noastre excursii în Nord, ne simţeam tineri, deşi eram bunici. Când ne-am oprit să alimentăm, eu am pus în rezervor, iar Larry a şters parbrizul. Ne-am uitat la celelalte maşini şi am zâmbit. O canoe pe un Jeep. Două caiacuri pe un SUV. Aşa călătoriserăm şi noi. Apoi am aruncat o privire atentă la maşina noastră. Nu aveam nicio canoe. Bocancii şi lanternele se puteau observa, dar frânghie şi rucsacuri nu aveam cu noi. Se vedea o valijoară plină cu lucruri de-ale noastre, iar în rest maşina era încărcată cu lucruri de bebeluş: cutii cu cărţi pentru copii, coşul în care băiatul nostru dormise în primele luni de viaţă şi un scaun-balansoar, cumpărat cu 30 de zile înainte să se nască.

Încărcătura maşinii noastre exprima realitatea că eu şi Larry nu mai eram tineri, nu mai eram aventurierii care fuseserăm. Ne uitam unul la altul, râdeam şi ne îndreptam spre nord cu bucuria aşteptării întâlnirii cu nepotul nostru. Pentru toate există o vreme potrivită – şi toate au savoarea lor.

Denise Dick Herr

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!