Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! – Psalmii 139:17
La nunta fiicei noastre, domnişoarele de onoare erau îmbrăcate în roşu şi aveau cale albe, iar mireasa a ales pentru buchetul ei cale roşii. Nu ştiu exact când au devenit calele florile ei preferate, dar au fost foarte frumoase.
După câţiva ani, fiica şi ginerele nostru au devenit părinţii unei frumoase fetiţe pe nume Callah. Este mica mea încântare. Sunt binecuvântată să locuiesc la mai puţin de cinci minute de ea şi am avut privilegiul să petrec multe ore cu ea în primul an de viaţă.
Pur şi simplu tânjesc să merg la Callah şi să stau cu ea. Sunt toată un zâmbet din momentul în care intru pe uşa casei ei până când sunt la jumătatea drumului de întoarcere spre casa mea, după care îi povestesc bunicului ce lucru drăguţ a făcut Callah în ziua respectivă. Uneori dansează după ce apasă pe butonul de pe elefantul ei de pluş, care cântă: „Iubita, iubiţica mea, ştii că te iubesc, nu pot să nu te iubesc.”
Mergem la plimbare şi ne oprim să suflăm în puful de păpădie, iar când vedem flori frumoase cântăm: „Cine a făcut florile frumoase, florile, florile; cine a făcut florile frumoase? Marele Dumnezeu!”
Îşi iubeşte foarte mult câinele, pe Charlie, care este beneficiarul îmbrăţişărilor ei dulci. Îl strigă CharChar sau Chardi.
Pot povesti (şi chiar povestesc) la nesfârşit despre comoara mea mică, Callah. Această relaţie preţioasă îmi aminteşte de relaţia noastră cu Domnul. Cred că noi suntem încântarea Lui şi preţuieşte fiecare minut pe care îl petrecem cu El, bucuros să ne vadă „paşii de copil” pe care îi facem. Se foloseşte de natură, a doua Sa carte, să îşi exprime iubirea pentru noi atunci când vedem calele şi alte flori, pe care le-a lăsat să ajungă din Eden până la noi ca să ne lumineze zilele. Păsărelele care ciripesc vesele ne reamintesc că El Se îngrijeşte de nevoile lor şi ne are şi pe noi în grijă.
Mai cred că El zâmbeşte când ne vede prima oară. Nu crezi că şi El poate povesti despre noi la infinit? Poate că şi El cântă ca elefantul de pluş: „Ştii că te iubesc, nu pot să nu te iubesc…”
Gay Mentes