Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. – 2 Cronici 7:14
Am intrat în atelierul Build-A-Bear (Fă-ţi singur un ursuleţ de pluş) pe 30 iunie 2011, ca să sărbătorim cei nouă ani împliniţi de fiica mea Cassandra. Copiii alergau de colo-colo, alegând animalul pe care să îl umple cu vatelină, să îl îmbăieze, să îl îmbrace şi să îl personalizeze. Privindu-i, nu am putut să nu mă mir de entuziasmul nu doar al copiilor de nouă ani, ci şi al celor trei adolescente. (Fiica mea mai mare, Lillian, invitase două prietene.) Într-un final, fiecare copil alesese un urs de pluş şi îl umpluse cu vatelină. Apoi urşii făceau o baie de aer şi erau periaţi. Odată ursuleţii ferchezuiţi, copiii alegeau haine cu care să îi îmbrace. La sfârşit de tot, le alegeau nume şi făceau o poză de grup.
În timp ce copiii stăteau la poză, eu am luat loc la biroul unde erau înregistrate numele şi mi-am numit ursuleţul Billie-Beth, după două prietene deosebite. Lângă mine, stătea o femeie în vârstă care părea să aibă probleme cu computerul. Într-un final, s-a aplecat spre mine şi m-a rugat să o ajut să îi dea nume ursului ei de pluş. Am fost surprinsă şi am întrebat-o dacă era un urs special. Ea mi-a explicat că urma să fie operată de cancer la sân dimineaţa următoare, iar acest ursuleţ de pluş avea să fie alături de ea. Atunci i-am spus: „Ce-ar fi să îl numiţi îngeraş, ca să vă aducă aminte că îngerul dumneavoastră păzitor vă va fi alături?”
Ochii i s-au umplut de lacrimi şi am mai discutat puţin. M-am simţit îndemnată să mă rog pentru ea, aşa că, stând în mijlocul unui magazin aglomerat, două străine şi-au plecat capetele şi I-au cerut lui Dumnezeu îndurare. După ce ne-am rugat, ne-am îmbrăţişat şi eu m-am întors la petrecerea copiilor, ştiind că Dumnezeu mă adusese în acel magazin cu un scop.
Iniţial, plănuisem să mergem în Orlando, dar ne-am răzgândit. Dumnezeu ştia că voi putea să îi fiu de ajutor acestei femei şi, din fericire, de data aceasta L-am lăsat să mă folosească. Ştii, cu ceva ani în urmă, am fost în situaţia de a mă ruga pentru cineva în public şi nu m-am rugat. Încă regret că nu am înălţat o rugăciune pentru acea femeie şi, când îmi vine în minte persoana ei, mă rog pentru ea şi familia ei. De data aceasta, din fericire, nu am niciun regret. Am dat ascultare glasului care mi-a spus să mă rog acolo unde eram aşezate. Faptul că am întâlnit-o pe Lee, că m-am rugat pentru ea, m-a schimbat. Sper să ne revedem; dacă nu aici, atunci în cer, ca surori în Hristos.
Tamara Marquez de Smith
