Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. Matei 7:12
Fundaţia la care lucrez strânge bani pentru a susţine proiectul misionar medical intitulat Operation Walk (Operaţiunea Mers). Medicii care iau parte la această misiune merg în ţări în curs de dezvoltare şi înlocuiesc oase din zona şoldului şi a genunchilor la cei care au nevoie disperată de operaţie. În mod normal, înlocuiesc în jur de 70-75 de articulaţii, în cinci zile.
Într-un an, într-o asemenea misiune în Panama, în prima zi de intervenţii, o membră a echipei a ieşit din sala de operaţie şi, la capătul holului întunecat, a observat pe cineva stând într-un scaun cu rotile, lângă cineva care stătea în picioare. Când s-a apropiat, a observat o fată stând în scaun, iar pe tatăl ei lângă ea. Când misionara i-a întrebat cu ce le poate fi de folos, fata a răspuns: „Speram că mă puteţi opera, ca să merg din nou. Nu mai pot umbla de la nouă ani.” Avea 23 de ani şi suferea de artrită reumatoidă pediatrică.
Misionara a mers şi a chemat un medic, care a îngenuncheat în faţa fetei şi i-a spus: „Te operez în seara aceasta şi mâine o să mergi pe picioare.” Aşa a şi făcut, iar fata, pe nume Maria, a doua zi a putut păşi.
Anul următor, când fundaţia a organizat în America de Nord un eveniment pentru a strânge fonduri cu destinaţia Operation Walk, Maria a păşit pe scenă şi le-a mulţumit celor prezenţi, într-o engleză stâlcită, pentru că o ajutaseră să meargă din nou. Apoi i-a înmânat doctorului 100 de dolari, pe care ea şi familia ei reuşiseră să îi economisească (o mică avere pentru o familie care trăieşte în munţii din Panama), pentru a-i ajuta pe alţii care au nevoie de înlocuirea articulaţiei şoldului şi care, asemenea ei, nu beneficiau de îngrijire medicală şi nu puteau umbla.
Ce schimbare au produs medicii în viaţa Mariei şi ce schimbare a produs ea în acea seară, oferind 100 de dolari! Nimeni n-a rămas cu ochii uscaţi în sală.
A fost una dintre cele mai frumoase demonstraţii ale regulii de aur la care am asistat vreodată. Doctorii fac această demonstraţie cu fiecare misiune în care se înrolează, pentru că oferă din timpul şi din banii lor ca să se poată face aceste lucruri. Categoric că Maria a demonstrat la fel de bine că voia să facă pentru alţii ceea ce alţii au făcut pentru ea.
Karen J. Johnson