Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire. 2 Timotei 3:16
Nu știu de ce, în acea dimineață am uitat să citesc din devoționalul pentru femei.
Am pornit spre îndatoririle zilei și, ca de obicei când nu reușim să petrecem suficient timp cu Domnul nostru, chiar și micile treburi merg prost. De exemplu, nu ai răbdare atunci când e nevoie de răbdare.
Această dimineață era în mod special una grea și am ajuns să mă supăr pe cineva, într-un final, am renunțat să discut rațional cu cea în cauză și i-am spus că plec acasă. Mă săturasem.
Când am intrat în casă, am dat imediat cu ochii de devoționalul din care nu citisem înainte de plecare.
Dumnezeu are modalitățile Sale de a ni se adresa, iar în acea zi mi-a vorbit. Textul zilei era cel din Efeseni 4:31,32 – „Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.”
M-am simțit smerită. Sunt sigură că m-ar fi ajutat dacă aș fi citit textul înainte să plec în acea dimineață. Mi-am cerut iertare de la Dumnezeu – și de la persoana pe care mă supărasem.
Umblarea noastră cu Dumnezeu nu este doar o experiență de învățare, ci și de ascultare. Mult mai bune sunt zilele pe care mi le încep cerând îndrumare de la Dumnezeu pe tot parcursul zilei, la fiecare pas. Și această îndrumare vine prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu, așa cum s-a întâmplat în acea nefericită zi. Și, după cum ne spune un alt text: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii” (Evrei 4:12).
Dumnezeu mi-a vorbit în acea dimineață direct din Cuvântul Său Sfânt. Mă rog ca noi toate să ascultăm ce ne spune El, în modalitatea aleasă de El.
Donna Sherrill