Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. – Ioan 10:9
Mă aflu în aeroportul din Chicago, încă trăgându-mi sufletul după ce am alergat un kilometru şi jumătate ca să prind avionul spre casă, după un weekend superb petrecut la aniversarea unui an de viaţă a nepotului meu Benjamin.
Vremea nu a fost bună, iar avionul meu a avut o întârziere semnificativă în South Bend. Din această cauză, mi-a fost teamă că nu o să prind legătura în Chicago. Imediat ce am aterizat în Chicago, am coborât în grabă din avion şi am fugit în clădirea aeroportului. Explicându-i situaţia unui angajat al companiei de la poartă, l-am întrebat:
– Mă puteţi duce la poarta de îmbarcare, vă rog? Mă puteţi duce?
– Îmi pare rău, uşile se închid peste cinci minute. N-o să ajungeţi, a fost răspunsul lui.
– Dar mă puteţi însoţi până acolo? Cred că, dacă mă ajutaţi, am o şansă, am insistat eu.
– Doamnă, uşile s-au închis. Nu aveaţi nicio şansă să ajungeţi la poarta de îmbarcare şi apoi acasă cu acel avion, mi-a răspuns el din nou, de data aceasta apăsat.
Ce frustrare! Mi-a rupt inima. Alergând către poartă, mă gândeam la ce îi spusesem: „Dacă m-aţi duce până acolo…” Dacă m-ar fi dus, aş fi ajuns avionul spre casă.
Oriunde mă duc, oriunde călătoresc, întâlnesc femei din diferite ţări şi culturi. Există întotdeauna un strigăt de ajutor, o rugăminte gen: „Mă puteţi duce până acolo?” pe care, dacă eşti dispusă să o auzi şi să o împlineşti, poţi conduce pe cineva spre casă.
Îmi amintesc de femeile pe care le-am întâlnit în Malawi. După ce mi-am ţinut prezentarea, au venit ia mine multe femei. Toate se uitau la mine căutând speranţă. Le-am întrebat ce au pe inimă şi de ce cântau şi plângeau în acelaşi timp. Una dintre ele mi-a spus: „Suntem seropozitive. Ne poţi ajuta?” M-am uitat în ochii lor şi singurul lucru pe care l-am putut face a fost să le îmbrăţişez şi să cântăm împreună imnuri de speranţă, în timp ce ele îşi spuneau povestea. Strigătul lor era doar atât: „Ne puteţi duce până acolo? Suntem bolnave, descurajate, pe moarte…, dar ne puteţi duce până acolo?”
Isus spune: „Eu sunt Uşa. Cei care intră prin Mine vor fi salvaţi.” Ce promisiune copleşitoare! Aleargă! Poarta e încă deschisă. Dar, mai presus de orice, nu merge singură! Există încă cineva care strigă după ajutor: „Mă puteţi duce până acolo? Mă puteţi ajuta?” Rugăciunea mea este să prinzi poarta deschisă în acea zi.
Raquel Queiroz da Costa Arrais
