Articolul precedentRenunțând la control
    Articolul următorUn miracol modern

    Criza mea de identitate

    Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. – Matei 28:20

    M-a speriat cumplit faptul că, timp de o lună, mi-am pierdut vocea, având teama că nu o voi recăpăta niciodată. Cântatul era tot ce ştiam de când mă pomenisem pe lumea asta. Întreaga mea viaţă şi carieră se bazau pe cei doi muşchi mici ce controlau toate sunetele din laringe. Iar acum erau bolnavi. Este coşmarul tuturor soliştilor vocali. Un coşmar care poate pune capăt unei profesii.

    Când s-a întâmplat nefericitul eveniment, nu făceam altceva decât voia Domnului. Aş minţi dacă aş spune că, la momentul în care s-a întâmplat, nu m-am gândit: De ce tocmai acum, în timpul unui an atât de fructuos în proclamarea iubirii lui Dumnezeu prin concerte în faţa a mii de oameni? De ce nu s-a întâmplat în anii în care fusesem o tânără cântăreaţă de muzică pop?

    Când trebuie să taci săptămâni întregi, ai mult timp să gândeşti. Şi eu am gândit. Multă vreme.

    Ce-o să fac dacă nu îmi revine vocea? Dacă o să sune altfel? Ce alte abilităţi am, în afară de vorbit şi cântat? Adevărul e că identitatea mea era pe muchie de cuţit mai mult decât era vocea mea. Cine eram eu fără voce? Mi-era groază că eram pe punctul de a fi privată de tot ceea ce ştiam despre mine însămi.

    Apoi, într-un moment de clarviziune în mijlocul dilemelor mele rostite în rugăciune, mi-am dat seama că mă îndoiam de Dumnezeu şi de capacitatea Sa. De ce? Nu îmi spusese El în Cuvântul Său să am încredere şi să ascult, să am credinţă cât o sămânţă de muştar? Nu promisese El că „toate lucrurile lucrează spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu”? Şi, da, eu chiar Îl iubeam pe Dumnezeu şi chiar mă încredeam în El. L-am văzut făcând minuni în viaţa mea în repetate rânduri.

    Puterea Duhului Sfânt a început să crească în mine şi mi-am dat seama că nu trebuia să ştiu ce se va întâmpla, dacă una sau alta avea să decurgă altfel decât plănuisem eu. Dumnezeul meu de încredere deţinea planul. El mă condusese până la acest răstimp de tăcere, fără ca vreodată să mă dezamăgească, şi cu siguranţă că nu mă va dezamăgi nici acum. Adevărul e că, dacă Dumnezeu alesese să îmi ia vocea în acel moment, îmi rămăsese încă asigurarea că El mă va folosi într-un mod care mie nu mi-a trecut niciodată prin minte.

    Deseori ne facem planuri şi ne concepem parcursul vieţii într-un anume fel, începând să credem că aceasta ne reprezintă pe noi de fapt. Dar nu e aşa! Identitatea noastră este în Isus şi capacităţile noastre rezidă tot în El. Nu avem nevoie decât de iubirea Sa. Asta e tot – restul o să se potrivească perfect la locul perfect. Întotdeauna se potriveşte.

    Naomi Striemer

    Criza mea de identitate - 2017. Deseori ne facem planuri şi ne concepem parcursul vieţii într-un anume fel, începând să credem că aceasta ne reprezintă pe noi de fapt. Dar nu e aşa! Identitatea noastră este în Isus şi capacităţile noastre rezidă tot în El. Nu avem nevoie decât de iubirea Sa.
    Ardis Carolyn
    E frumos să împărtășim cu prietenii experiențele vieții, dar și mai frumos este să alegem astăzi să înaintăm împreună cu Dumnezeu. Ardis Carolyn, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Înaintăm împreună” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

    Din aceeași categorie

    Credința lui Rahav

    Mă rog ca tu și cu mine, la fel ca Rahav, să ne hotărâm să avem încredere în făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât să putem avea și noi o credință neclintită ca a ei.

    Dumnezeu chiar aude și răspunde

    Dacă te confrunți cu perioade dificile în viață, te încurajez să invoci făgăduințele lui Dumnezeu. El te iubește și are grijă de tine, iar gândurile Lui sunt „gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”. Da! Eu sunt o dovadă vie a faptului că El Își ține promisiunile!

    Ce am învățat de la un uragan?

    Am fost binecuvântați pentru că toți cunoscuții mei s-au rugat ca apa să nu ne cauzeze daune. Dumnezeu a protejat cartierul și nicio picătură nu a trecut peste acel dig.

    Protecția lui Dumnezeu

    Cu totul de necrezut pentru mine! Dar îngerul păzitor era lângă patul meu și Îi mulțumesc lui Dumnezeu! Lăudat să fie Domnul pentru protecția Lui!

    Publicate astăzi

    Șase sticle într-un bax

    Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu... că a dat pe Fiul Său. Pentru că Dumnezeu te iubește, nu te vinde, ci plătește un preț nemăsurat pentru tine. Tu realizezi ce reprezinți în acest univers?

    Credința lui Rahav

    Mă rog ca tu și cu mine, la fel ca Rahav, să ne hotărâm să avem încredere în făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât să putem avea și noi o credință neclintită ca a ei.

    Împarte-ţi pâinea!

    Fă un tur mintal asupra felului în care Dumnezeu ţi-a purtat de grijă de-a lungul anilor. Un mod de a-I mulţumi este să împărţi ceea ce ai cu cineva care este într-o situaţie mai dezavantajată decât tine. „Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede şi slava Domnului te va însoţi”.

    Unul dintre noi

    PROVOCARE: Îndepărtează prejudecățile și gândurile negative față de cei din comunitate pentru a lăsa loc empatiei să acționeze!

    Szombat vagy vasárnap?

    „Harmadik angyal is követte azokat, mondván nagy szóval: Ha valaki imádja a fenevadat és annak...