Dumnezeu nu uită niciodată

Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui. Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său şi nu era niciun dumnezeu străin cu El. Deuteronomul 32:11,12

Am o viaţă foarte dificilă; m-am născut cu albinism, în Jamaica. Poate că nu sună ca cea mai mare problemă în viaţa cuiva, dar în ţara mea natală, societatea nu e foarte amabilă cu cei care sunt diferiţi. Am văzut cum multe fete şi mulţi băieţi erau admiraţi pentru frumuseţea lor, dar eu întotdeauna mă simţeam ca răţuşca cea urâtă. Şi aşa eram şi tratată de cei din jur.

O, da, am avut o familie bună şi iubitoare; părinţii ne-au învăţat să Îl iubim pe Domnul şi aveam altar de închinare în fiecare dimineaţă şi seară. Am fost, de asemenea, învăţaţi să îi iubim şi să îi respectăm pe cei din jur, indiferent de situaţie. Casa noastră era un loc al bucuriei şi al iubirii, dar când trebuia să trec dincolo de prag eram îngrozită. Şicanele şi poreclele erau greu de îndurat pentru mine; permanent am suferit emoţional.

Plângeam în linişte înaintea lui Dumnezeu, mai ales noaptea, când nu mă putea vedea nimeni. Când am crescut, am început să fiu furioasă pe Dumnezeu, întrucât consideram că ar fi putut să împiedice această tragedie: fără pigment, fără vedere prea bună. Voiam să conduc o maşină, să fiu liberă ca pasărea cerului; voiam să fiu admirată de toată lumea, nu să văd respingerea din ochii tuturor. Textul din Psalmii 139:16 a fost o provocare pentru mine. Cu alte cuvinte, aici se afirmă că toate membrele mele au fost albite în cartea lui Dumnezeu şi au fost concepute înainte să vin la existenţă. Am strigat: „Doamne, dacă m-ai cunoscut dinainte de a mă întocmi, de ce nu ai schimbat defectul înainte de a mă naşte?”

De același autor

După mulţi ani de luptă, Dumnezeu m-a îndreptat spre acelaşi capitol 139 din Psalmi, în special versetele 14 şi 17.„Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! […] Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!”

Dumnezeu mi-a deschis ochii spirituali să văd dincolo de culoarea pielii mele, dincolo de dorinţa de acceptare socială. Fizic, nu pot conduce o maşină, dar Dumnezeu mi-a dat capacitatea să-i conduc pe alţii spre minunatele Sale promisiuni din Biblie. Cu mare bucurie, am văzut cum mulţi intră în mormântul de apă al botezului. Aceasta este bucuria mea. I-am consiliat pe mulţi care au fost abuzaţi.

Dragă cititoare, oricare ar fi provocarea ta în viaţă, nu uita că Dumnezeu nu te-a uitat; eşti valoroasă pentru El!

Sonia Kennedy-Brown

Comentariile sunt închise

Dumnezeu nu uită niciodată 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.