Doamne, dă-mi voie să spun „nu”!

Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. – Matei 19:19

Când oare ce e mult e prea mult? Iată o întrebare pe care o tot pun şi, în ultima vreme, I-o adresez şi Domnului. Aşa că îţi voi permite să pătrunzi în conversaţia mea cu El.

Cât de mult trebuie să le ofer altora? Citesc în Psalmii 112:5 -„Ce bine îi merge omului care face milă şi împrumută pe altul şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate!”, dar mă întreb de ce eu murmur când ofer. Ştim că „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7) şi că „este mai ferice să dai decât să primeşti” (Faptele 20:35), dar eu mă lupt cu această idee de a da. Hai, Doamne, trebuie să existe o limită. Nu mă pot implica în toate proiectele. Nu pot ajuta pe toată lumea. Iubirea mea pe care o manifest, în schimb, faţă de Tine nu îmi cere aşa ceva, nu?

Mă lupt în această direcţie pentru că zilele trecute o prietenă a avut nevoie de bani ca să achite utilităţile, care altfel i-ar fi fost tăiate. M-a rugat să o împrumut. Pe de altă parte, eu sunt o persoană singură şi mă susţin doar din propriul salariu. Aşa îmi acopăr cheltuielile lună de lună. Am răspuns favorabil cererii prietenei mele pentru că am avut suma cerută de ea, iar ea avea nevoie de bani mai mult decât mine. Aşa că i-am oferit banii. Dar a fost „cu părere de rău sau cu silă” (2 Corinteni 9:7). Mă lupt foarte tare cu acest concept din textul de azi – de a-ţi iubi semenul mai mult decât pe tine însuţi.

De fapt, Doamne, ştiu ce înseamnă. În trecut, cu adevărat în vremurile mele de restrişte, când efectiv trăiam pe muchie de cuţit, am fost obligată, pentru mult prea multă vreme, să merg cu maşina pe roata de rezervă – ştii la ce mă refer, roata care arată ca o jucărie şi nu se potriveşte cu niciuna dintre roţile maşinii. Eu am fost nevoită să o folosesc aşa de mult timp, că am ajuns să o şi umflu. Pur şi simplu nu aveam bani şi nici card de credit să îmi cumpăr măcar un cauciuc.

Într-o zi, mergând spre casă cu maşina după ce i-am luat pe copii de la şcoală, nişte prieteni m-au urmat cu maşina lor. Au văzut situaţia disperată a maşinii şi s-au prins de situaţia financiară în care eram. Mi-au făcut semn să îi urmez la Sam’s Club. Mi-au cumpărat un cauciuc. Ceea ce face din acest gest un act de iubire este faptul că, după câteva zile, am fost sunată de la magazin că cecul lor nu avea acoperire. Îmi imaginez că banca i-a sunat şi pe prietenii mei, care au rezolvat problema. Oricum, eu nu le-am spus nimic despre acest lucru. Concluzia: probabil că şi ei erau la fel de strâmtoraţi ca şi mine, totuşi m-au iubit suficient cât să-mi ofere din venitul lor mic. M-au iubit ca pe ei înşişi!

Bine, Doamne, am înţeles care e răspunsul. Trebuie să-i iubesc pe alţii la fel de mult cât mă iubesc pe mine.

Elizabeth Darby Watson

Devotionale Audio

Doamne, dă-mi voie să spun „nu”! - 2017. Bine, Doamne, am înţeles care e răspunsul. Trebuie să-i iubesc pe alţii la fel de mult cât mă iubesc pe mine. pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.
casino -

bayşanslı

- pinbahis