Drumul spre casă

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. – Psalmii 23:6

Cunoşteam aleea de ani de zile. Era doar vorba de casa noastră! Însă eram în situaţia de a ne muta într-un nou oraş, la un nou serviciu şi la o nouă şcoală. Firma de mutări eliberase toate camerele şi încărcase toate cutiile. Totuşi casa era plină până la refuz de amintiri peste amintiri frumoase. Fiecare perete şi fiecare fereastră din casa noastră vorbeau despre căldura poveştii trăite de noi aici; fiecare încăpere conţinea o bucată din noi. Pe bufetul din bucătărie am făcut pachete pentru şcoală, pe holuri am alergat picurând de pe noi apă din piscină, în baie am stat prea mult dimineaţa, iar în sufragerie am urmărit cu toţii buletinul meteo. Ca doamnă a casei, exista o parte din mine care considera că acasă, în casa noastră, era domeniul meu special. Soţul meu petrecea săptămâni întregi la muncă, iar fiica mea petrecea săptămâni întregi la şcoală. Eu petreceam săptămâni ocupându-mă de toate ungherele şi necesităţile casei. Domeniul meu era în schimbare acum, iar eu nu eram sigură cum o să mă schimb odată cu el.

Unul dintre angajaţii firmei de mutări a venit şi mi-a spus: „Cred că asta e tot.” M-am uitat la el, apoi la imensitatea de camion care reunea camerele casei într-un uriaş paralelipiped necuviincios pe patru roţi. În ciuda politicosului meu mulţumesc, îmi venea să spun: „Nu, asta n-are cum să fie tot. Pentru că aici e acasă.” Ulterior mi-a explicat că vor face transportul şi ne vom întâlni la noua adresă dimineaţa următoare.

De același autor

Cu mizerie pe blugi şi în mirosul de detergenţi care impregna aerul, hoinăream cu lacrimi în ochi prin casa noastră. Mi-am trecut palma peste aragaz şi apoi peste peretele preferat din sufragerie. Sosise vremea să plecăm. Sosise vremea să ne punem încrederea în Isus şi să demarăm spre un nou capitol. Era timpul să păşim prin credinţă. Era timpul de renunţare şi de mers înainte cu mult curaj. Era timpul de a face progrese.

Mă uit înapoi convinsă că trebuie să renunţ la toate posesiunile pământeşti şi să mă angajez într-o relaţie profundă cu imutabilul meu Isus. El nu S-ar fi putut muta înăuntru, dacă nu m-aş fi mutat eu afară. Fie ca toate cuvintele pe care le aud, în momente de schimbare sau de stagnare, să fie în seninătatea umilelor Sale cuvinte: Sufletul tău se va simţi cel mai acasă dacă îţi construieşti domeniul în Mine. Roagă-Mă să îţi binecuvântez casa pământească şi să te ajut. Încredinţează-Mi Mie sentimentele tale fluctuante. Ştii că, oriunde am merge împreună, te pot folosi, dacă Mă laşi să te folosesc. Fiica Mea, doar Eu sunt drumul spre casă! Isus.

Heather VandenHoven

Comentariile sunt închise

Drumul spre casă 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.
v