Fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. – Efeseni 4:32
Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. – Psalmii 103:12
Isus ne-a învăţat în rugăciunea – model să îi iertăm pe alţii aşa cum şi noi avem nevoie să fim iertaţi de Tatăl ceresc. Pentru mine, acest lucru poate fi uneori dificil, din moment ce natura mea umană vrea să se răzbune pe cei care m-au rănit.
Ori de câte ori întâmpin această dificultate, ajung să am mustrări de conştiinţă şi să mă simt incomod, ceea ce mă face să mă autoexaminez îndeaproape. Întotdeauna îmi amintesc de numeroasele ocazii în care L-am rănit pe Tatăl ceresc şi de generozitatea cu care El mă iartă şi uită ce am făcut. Îmi spune că, pe cât de departe e răsăritul de apus, aşa mi-a iertat El păcatul. Îmi reaminteşte că nimeni nu a suferit niciodată mai mult ca El, şi El i-a iertat totuşi pe cei care L-au omorât. Când mă gândesc la modul în care Domnul meu, Creatorul meu, Susţinătorul cerului şi al pământului, împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor S-a umilit până în punctul de a-i ierta pe duşmanii Săi şi a Se ruga pentru ei, sunt constrânsă să îi urmez exemplul. Şi, oricât de greu mi-ar veni, trebuie să fac la fel.
Mi se aduce aminte că iertarea lui Dumnezeu în dreptul păcatului meu depinde de dispoziţia mea de a-i ierta pe alţii; acest fapt apare în Rugăciunea Domnească: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri” (Matei 6:12). Aceasta înseamnă că trebuie să îmi cultiv permanent o atitudine iertătoare. Când viaţa mea e ascunsă în Hristos, întreaga atitudine se va schimba, iar eu voi fi dispusă să fac lucrurile pe care le-a făcut El. Apoi voi putea fi într-adevăr în stare să îi spun sincer celui care m-a rănit: „Te iert.”
Când iertăm cu adevărat pe cineva, nu vom mai manifesta ranchiună sau sentimente negative faţă de acea persoană. Nu vom uita răul înfăptuit, dar îi vom dori tot binele persoanei care ne-a făcut rău. Nu vom mai permite ca viaţa să ne fie controlată de incidentul respectiv. Proverbele 20:22 ne îndeamnă: „Nu zice: «îi voi întoarce eu răul.» Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta.” Ce eliberare ni se promite!
Rugăciunea mea este: „Doamne, nu voia mea să se facă, ci voia Ta. Schimbă-mi inima cu tot cu natura ei neiertătoare şi dă-mi o inimă aşa ca inima Ta. Amin!” Abia după aceea mă voi asemăna mai mult cu El.
Kollis Salmon-Fairweather
