Îngerul meu artist de pe Kilimanjaro

    Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale. – Psalmii 91:11

    Zorii acelei zile de vineri se arătau perfect, iar grupul nostru de 13 misionari (cu vârste între 18 şi 57 de ani) din Kenya, Malawi şi Zambia se pregătea pentru o ascensiune de cinci zile pe muntele Kilimanjaro, din Africa de Est. Un munte acoperit de zăpadă, deşi aflat la ecuator, Kilimanjaro se ridică la aproape 6.000 de metri şi este pe lista cu puncte obligatoriu de atins a alpiniştilor din întreaga lume. Ascensiunea noastră pe cel mai înalt munte din Africa a început într-un sat prăfuit de la graniţa Kenyei. Dincolo de sat, poteca se îngusta şi şerpuia prin forme de vegetaţie care se schimbau odată cu altitudinea.

    După ce am petrecut Sabatul într-o peşteră, am început să urcăm duminică, mai lent, spre Kibo Hut, dincolo de lizieră. Luni dimineaţa, la ora 2, înfofoliţi în numeroase straturi de haine, ne târâiam picioarele prin pietriş; unii dintre noi resimţeau efectele aerului rarefiat. Doi paşi înainte, unul înapoi, doi paşi înainte – sus, pe cărarea şerpuitoare. Soţul meu mă încuraja din faţă şi, încetul cu încetul, am ajuns în vârf. De deasupra norilor, soarele a explodat într-o splendoare care îţi tăia răsuflarea şi făcea să scânteieze gheţarii. Ne atinseserăm obiectivul.

    La scurt timp, ne-am început coborârea printr-o zonă cu bolovani cât roata de tractor. Alpiniştii deshidrataţi aflaţi încă pe munte aveau nevoie de apă şi medicamente, iar soţul meu s-a grăbit să meargă la peşteră să ceară ajutor. Ajungând la un platou, el şi-a continuat drumul, iar eu l-am urmat mai încet. Cum poteca vira la stânga şi în jos, a făcut o buclă, apoi a dispărut.

    Urmând poteca în linişte, sub cerul imens care începea să se întunece, brusc mi-am dat seama că am pierdut drumul. Speriată, m-am uitat în jur, cu inima cât un purice. Apoi am observat nişte desene făcute cu băţul în pietriş – inimi, feţe zâmbitoare – de-a lungul cărării, ca să nu mă abat de la potecă. Ce soţ minunat am! m-am gândit. Să facă el desene de-a lungul drumului, ca să îmi arate pe unde trebuie să o iau!

    Soarele apunea, iar eu şchiopătam pe cărare; rouă rece se forma pe vegetaţie. M-am aşezat pe o piatră, să îl aştept să se întoarcă. Când s-a întors, am bâjbâit printre tufişuri împreună. „Nu îmi vine să cred că ai desenat toate acele semne pentru mine de-a lungul cărării!” am rostit eu, în timp ce ni se împleticeau picioarele.

    Dar el nici nu desenase nimic, nici nu văzuse nimic. Nu făcuse decât să se întoarcă, să îmi facă cu mâna, apoi să dispară. Şi nimeni nu trecuse între noi. Sunt sigură că îngerul meu artist a trecut înaintea mea, încântat să îmi arate drumul, păzindu-mi paşii, purtându-mi de grijă.

    Beverly Campbell Pottle

    Ardis Carolyn
    E frumos să împărtășim cu prietenii experiențele vieții, dar și mai frumos este să alegem astăzi să înaintăm împreună cu Dumnezeu. Ardis Carolyn, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Înaintăm împreună” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

    Din aceeași categorie

    Îngerii le-au păzit „coșul”

    Dumnezeu Și-a trimis îngerii să vegheze asupra „coșului” mătușilor mele la fel cum au vegheat asupra lui Moise pe fluviul Nil, cu mult timp în urmă. Slujim unui Dumnezeu uimitor! Va fi minunat să auzim în ceruri povestiri despre cum ne-au salvat îngerii noștri păzitori.

    Totul strălucește

    În ziua aceea, când va veni să Își ia pietrele prețioase, ne vom putea așeza cu bucurie alături de ceilalți care au trecut prin procesul de lustruire, ca să strălucim ca stelele, pentru totdeauna.

    Hristos este podul

    Mă rog și vorbesc numai cu Domnul nostru așa cum o fac de ani de zile ca o creștină devotată. Dar darul acela îmi amintește că Hristos a murit pe cruce pentru noi; El este podul nostru și ar fi bine ca și noi să murim față de noi în fiecare zi și să trăim pentru El.

    Garanție pe viață

    Sunt atât de recunoscătoare că ochiul Lui veghează într-adevăr asupra vrăbiilor. Așa că am încredere că îi pasă și de mine!

    Publicate astăzi

    A unsprezecea poartă – de Iacint

    La rândul nostru, și noi putem fi o reflexie a luminii care vine de la Dumnezeu spre cei ce trăiesc anonim sau ascunși de rușine ori de teamă. Dacă ei încă nu Îl văd pe Dumnezeu, noi am putea să le arătăm măcar puțin din ceea ce este El pentru viața noastră. Cu un mic efort și cu puțină bunăvoință, am putea să-i punem pe ceilalți în valoare mai mult decât o facem acum sau decât facem pentru noi înșine.

    Îngerii le-au păzit „coșul”

    Dumnezeu Și-a trimis îngerii să vegheze asupra „coșului” mătușilor mele la fel cum au vegheat asupra lui Moise pe fluviul Nil, cu mult timp în urmă. Slujim unui Dumnezeu uimitor! Va fi minunat să auzim în ceruri povestiri despre cum ne-au salvat îngerii noștri păzitori.

    De la bocet la bucurie

    Dumnezeu poate şi vrea să ne ia tristeţea, descurajarea şi amărăciunea, ca noi să ne putem bucura de viaţă şi să fim pregătiţi să-L primim cu bucurie. Domnul ne va binecuvânta dacă îi dăm voie.

    Între două lumi

    Tată, ne rugăm pentru tinerii indeciși să se prindă de Tine! Și pe cei plecați departe înapoiază-i casei Tale! PROVOCARE: Gândește-te la o carte care vorbește despre Isus și ofer-o, când ai ocazia, unui tânăr!

    Isten minden cselekedetet megítél

    „Mert minden cselekedetet az Isten ítéletre előhoz, minden titkos dologgal, akár jó, akár gonosz legyen...