Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe? – Zaharia 4:10
Fusese o zi reconfortantă petrecută pe malul mării. În ciuda lipsei de odihnă din noaptea precedentă, Isus S-a simţit revigorat de briza care îi răsfira părul. Categoric, Duhul lucra pentru El, aşa cum El lucra cuvintele vieţii pentru gloatele care veniseră să îl caute în acea dimineaţă. Poate că aceasta avea să fie ziua în care Isus îşi va declara dreptul la tronul lui David.
Cum soarele cobora tot mai mult, ucenicii L-au rugat să trimită oamenii la casele lor, ca să mănânce. Atunci Isus le-a spus: „Daţi-le voi ceva să mănânce.” Se pare că ucenicii se gândeau la propriile burţi, la fel ca toţi cei de acolo, aşa că, cercetând cu privirea mulţimea, au observat un băieţel cu un pachet de prânz pe care nu îl mâncase. Şi au venit cu el la Isus.
Bineînţeles, Isus ştia deja ce urma să facă. Acceptând pachetul băiatului, a binecuvântat micul dar şi a hrănit o mulţime de peste 5.000 de oameni. Ei au venit aşteptând în ziua aceea un rege, dar li s-a oferit cina; însă ar fi primit un rege şi ceva mult mai mult, dacă şi-ar fi deschis ochii spirituali.
Este posibil să ne aflăm în situaţii când simţim că nevoia noastră este mare. Ne rugăm pentru o binecuvântare importantă. Poate fi sau nu voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră şi continuăm să aşteptăm şi să ne rugăm. Între timp, Dumnezeu vine cu mici binecuvântări, ca să ne arate că nu ne-a uitat.
Toamna sosise aducând cu ea răcoare în aer, iar eu tânjeam după un castron cu supă de măr şi dovleac. În timp ce făceam cumpărături, mă tot gândeam dacă să cumpăr sau nu ceapă verde pentru decor. Într-un final, am decis că e un lux pe care nu mi-l puteam permite, aşa că am cumpărat doar merele şi dovleacul.
În timp ce supa fierbea, m-am hotărât să duc gunoiul. Pe jumătatea de perete de lângă recipientul pentru gunoi, stătea părăsit un ghiveci primit de la o prietenă. Supravieţuirea rozmarinului şi a cimbrului din el era sub semnul întrebării, totuşi le-am mai pus apă din când în când. Trecând pe lângă ghiveci, m-am uitat la el şi m-am oprit şocată. Chiar acolo, în mijlocul ghiveciului era – da, ai ghicit – un mic fir de ceapă verde.
„Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută” (Plângerile lui Ieremia 3:25). Când mă rog vreme îndelungată, care pare o veşnicie, în legătură cu ceva ce consider eu că este o nevoie majoră, Dumnezeu mă surprinde neîntrerupt cu mici binecuvântări care îmi transmit că El Se gândeşte la mine. Când sunt tentată să renunţ la speranţă, îmi aduc aminte de aceste binecuvântări şi spun: „Doamne, Tu mi-ai dat până şi ceapă verde!” Şi credinţa îmi reînvie.
Sylvia Stark
