Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga. – Isaia 30:21
Te-ai întrebat vreodată cum poţi discerne glasul lui Dumnezeu şi cum poţi cunoaşte voinţa Sa? Eu am crescut în Malaysia şi, aproape de terminarea liceului, m-am trezit şi eu, împreună cu multele mii de adolescenţi de 17 ani, înrolată în Serviciul Naţional. Trebuia să mergem într-o unitate militară pentru trei luni, timp în care făceam diferite tipuri de instrucţie, cum ar fi: marş, tragere, cursă cu obstacole şi tehnici de supravieţuire.
Erau primele luni petrecute departe de familie, departe de computer şi de telefon, în acelaşi timp zvârlită într-o locaţie cu facilităţi puţine, mâncare nedigerabilă şi drame interrasiale. Primele zile, căminele au fost infestate cu lăcuste şi broaşte, iar duşurile nu au funcţionat decât în cea de-a treia lună. Îmi aduc aminte cum cei din unitatea noastră au fost duşi la spital într-un adevărat convoi de ambulanţe din cauza intoxicării cu mâncare; din fericire, eu nu consumasem cina în acea seară.
Totuşi cel mai impresionant lucru este că Dumnezeu m-a găsit în această situaţie şi S-a folosit de această ocazie ca să mă cheme pe nume şi să îşi rostească voia Sa în dreptul meu. În prima săptămână, elevilor creştini li s-a spus să îşi aleagă un conducător. Datoria acestuia era să adune elevii pentru drumul săptămânal la biserică, precum şi să organizeze activităţi creştine două seri pe săptămână. Printre noi am văzut mulţi tineri creştini încrezători cărora li se citea dorinţa pe faţă, unii fiind creştini de mulţi ani şi conducători în bisericile lor. Cât despre mine, singura dată când pusesem piciorul într-o biserică a fost cu ocazia unui program ciudat despre naşterea Domnului, la care părinţii mei fuseseră de acord să mergem.
La un moment dat, o fată cu care nu vorbisem niciodată a zis: „Lianne ar trebui să fie conducătorul.” Decizia a fost unanimă – şi eu am ştiut că am auzit glasul lui Dumnezeu.
Am fost aruncată într-o lume nouă, atât de uimitoare încât mi-am dorit să-L fi cunoscut pe Dumnezeu mai repede. Domnul m-a binecuvântat cu multă susţinere din partea celor care m-au învăţat, m-au îndrumat şi s-au rugat cu mine. Împreună, am plănuit activităţi de închinare şi misiune pentru a-i întări pe tinerii creştini în credinţa lor.
Am plecat din unitatea Serviciului Naţional mai degrabă tristă, întrucât aceasta ajunsese o mică parte din drumul meu. Totuşi am ştiut că era timpul să îmi continui umblarea cu Dumnezeu. De-a lungul anilor, am auzit de multe ori glasul Său spunându-mi că acesta este drumul, să merg pe el. Mă rog ca şi tu să îi auzi vocea blândă care te îndeamnă şi să poţi să umbli pe drumul pe care l-a pregătit pentru tine.
Lianne Zilm
