Tu cine eşti?

Atunci, le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărfaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” – Matei 7:23

Cu mulţi ani în urmă, ca junioară într-un grup simfonic de acompaniament, am fost rugată să ajut la organizarea unei recepţii backstage pentru deţinătorii de abonamente la toată stagiunea. Abia dacă diferenţiam instrumentele între ele, un contrabas de un trombon sau de un fagot, dar îmi plăceau concertele şi chiar îmi făcea plăcere compania altor iubitori de muzică. Aşa că am acceptat cu plăcere această misiune, neghicind jena pe care aveam să o îndur – şi lecţia importantă pe care aveam să o învăţ.

În timp ce mă amestecam printre invitaţi, am observat un cuplu în vârstă stând retras, evident erau doi melomani scoşi din zona lor de confort în mulţimea jovială care fremăta. Am fost atrasă de ei, impresionată de uimirea şi de ezitarea modestă care li se citeau în ochii mari. Au părut sincer recunoscători în timp ce încercam, zâmbind, să iniţiez o conversaţie cu ei, iar după o vreme s-au simţit suficient de în largul lor încât să mă surprindă cu o întrebare: „Există vreo şansă să îl întâlnim pe maestru?” Din păcate, era un aspect neabordat în scurta pregătire care mi se făcuse înainte de eveniment.

Simţind acum greutatea încrederii lor neabătute în mine, i-am asigurat imediat că aş fi foarte bucuroasă să le intermediez întâlnirea şi am pornit prin mulţime să pun mâna pe maestru, o misiune în mod special dificilă, dat fiind faptul că nu îl cunoşteam mai bine decât ei.

De același autor

Nu sunt sigură dacă mi-au simţit disconfortul în timp ce simulam o familiaritate degajată când i-am prezentat maestrului, dar n-au avut cum să rateze cuvintele care au urmat. Ca o concluzie la cele câteva momente cordiale, sau chiar jenante, maestrul s-a întors spre mine şi, aplecându-se, m-a întrebat zâmbind: „Dar tu cine eşti?”

După multă vreme, amărăciunea mi-a dispărut, bineînţeles, dar neaşteptata idee care a generat-o a continuat să mă lumineze puternic în anii recenţi ai slujirii mele creştine. Câte dintre noi, mă întreb, riscăm jena veşnică, în timp ce ne ţinem de biserică şi de rolurile ei minunate, fără să îl cunoaştem de fapt pe Maestrul ei, pe Isus Hristos?

Îţi aduci aminte istoria celor zece fecioare din Evanghelia după Matei? Aceste tinere Îl căutau pe Maestru, dar când au bătut la uşă, El a trebuit să le spună: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” (Matei 25:12). Ce trist! Hai să îl cunoaştem ca pe un prieten şi să aducem la El toate inimile căutătoare!

Patricia Kay

Comentariile sunt închise

Tu cine eşti? 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.