Fără tort cu lumânări

Oricine primeşte pe acest copilaş în Numele Meu pe Mine Mă primeşte şi oricine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toţi, acela este mare. – Luca 9:48

A fost o aniversare de neuitat. Cele două fete ale mele au vrut să facă ceva excepţional pentru ziua mea de naştere. Ce să facă să fie diferit? După câteva zile, au venit cu o idee care avea să fie memorabilă. Prin scrisori, telefoane, e-mailuri, mesaje pe Facebook şi prin orice formă de comunicare, au luat legătura cu diferite persoane, care urmau să primească în poştă o felicitare pe care să scrie ceva pentru cea de-a 90-a aniversare a zilei mele de naştere. Fetele şi-au propus un număr de 90 de felicitări, câte una pentru fiecare an al meu. Toţi cei contactaţi au fost fericiţi să participe. Eu habar nu am avut ce plănuiesc şi m-am aşteptat la o zi obişnuită petrecută cu familia, câteva felicitări de la prieteni şi un tort mare.

Dar când a venit ziua cea mare, am deschis multe, multe, multe felicitări de la prieteni, familie, rude, membri ai bisericii, vecini şi cunoştinţe, care se simţeau la fel de bine ca mine. Fetele mele au contactat atât de multe persoane, încât rezultatele au depăşit chiar şi aşteptările lor.

Am avut felicitări de la persoane pe care le uitasem şi care îşi aduceau aminte de situaţii petrecute cu mulţi ani în urmă; de la colegi de şcoală, rude, cunoştinţe de la serviciu, vecini – toată lumea încântată să ia parte la sărbătorirea zilei de naştere a unei persoane de 90 de ani. Felicitările au continuat să sosească şi după aniversare, făcând ca fiecare zi să fie specială.

O prietenă şi-a amintit de ziua de despănuşat porumbul şi mi-a stârnit multe amintiri. În fiecare an, obişnuiam să cumpăr câteva sacoşe de porumb proaspăt de la piaţă şi să îl pregătesc pentru congelator. Chemam toţi copiii din cartier să ne ajute să pregătim porumbul pentru a fi congelat. Fiecare avea voie să mănânce cât porumb voia imediat ce era fiert. Tot ce rămânea era împachetat şi pus pe iarnă. A fost o plăcere să ne aducem aminte de petrecerea cu porumb şi să aflu veşti de la rude şi prieteni care mi-au trimis felicitări.

Mă întreb dacă Isus Hristos ştie ce Persoană specială este pentru noi, în timp ce aşteptăm să vină ziua Lui specială. Ce zi va fi aceea! Abia o aşteptăm! Pentru că Dumnezeu o ţine secretă, va fi o surpriză pentru noi.

Laurie McClanahan

Ardis Carolyn
Ardis Carolyn
E frumos să împărtășim cu prietenii experiențele vieții, dar și mai frumos este să alegem astăzi să înaintăm împreună cu Dumnezeu. Ardis Carolyn, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Înaintăm împreună” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video