Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. – Psalmii 127:3
Am trei nepoate frumoase şi fiecare dintre ele mă strigă în felul ei. Tyra, de 14 ani, îmi spune Bunica; Najja, de 17 ani, îmi spune Buni, iar Ammi, de 21 de ani, mă numeşte B-na. Se simt bine că fiecare are câte un nume special pentru mine.
Sunt ocazii deosebite întâlnirile noastre lunare de cumpărături şi apoi de luat masa de prânz. Ne consolidăm relaţia, ne povestim una-alta, ne aducem la zi cu ce ni s-a mai întâmplat. Vorbim despre mamele lor şi cum erau ele când erau copii. Le place să audă că mamele lor erau exact aşa ca ele. Ne distrăm, ce mai!
Nepoatele mele mă iubesc din toată inima, dată fiind lipsa lor de inhibiţie când vorbesc cu mine despre absolut orice. Unele dintre lucrurile despre care discutăm eu nu le-aş fi vorbit niciodată cu mama mea.
Cu toată sinceritatea spun că şi noi, ăştia mai bătrâni, ne bucurăm de dispozitivele electronice fără de care ele „nu pot trăi”. Ele nu îşi pot imagina viaţa de dinainte de telecomenzi, televizoare color, computere şi telefoane mobile. Se distrează la maximum când le povestesc „cum era pe vremea mea” şi mă distrez şi eu cu ele. De fapt, sunt recunoscătoare că am ajuns să mă bucur de aceste facilităţi moderne şi că unele dintre lucrurile „de pe vremea mea” nu mai sunt.
Prietenele mă întreabă de ce le las pe nepoate să îmi spună B-na, Buni şi, mai ales, Bunica (pe ele le fac să se simtă bătrâne). Ele preferă apelativele mai drăgălaşe, gen Nana sau Mimi. A fi bunică e cel mai tare lucru! Ai încă o şansă să faci totul ca la carte cu copiii, doar că, în majoritatea cazurilor, poţi să îi trimiţi la ei acasă.
Să le arăt caracterul lui Hristos, să le ajut să înţeleagă principiile biblice ca linii călăuzitoare pentru viaţa lor şi să le ofer dragoste necondiţionată – iată cele mai bune lucruri pe care le pot oferi. Indiferent cum mă numesc nepoatele mele, rugăciunea mea este ca întotdeauna să mă numească o femeie a lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu Se schimbă niciodată, iar Cuvântul Său rămâne singurul principiu după care să ne creştem copiii. În acelaşi timp, trebuie să înţelegem mediul actual în care ei trăiesc. Lumea lor este o lume de informaţii şi tehnologie vastă şi instant. Nu uita niciodată că nepoţii şi copiii tăi sunt în primul rând şi în cea mai mare măsură „o moştenire de la Domnul”. Un început promiţător!
Edna Thomas Taylor
