Naturalizarea mea

Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. – Matei 25:10,11

Landul în care locuim noi este unul dintre puţinele landuri din Germania în care, în fiecare an, cetăţenii recent naturalizaţi sunt invitaţi la o recepţie. Primirea cetăţeniei germane nu este doar o formalitate. Este expresia dorinţei de a deveni parte a vieţii ţării, în toate aspectele ei, şi a intenţiei de a contribui cu ceva.

Am primit din partea magistratului landului invitaţia la o recepţie organizată la castelul Stauffenberg, pentru că primisem cetăţenia germană în decursul ultimului an. Ceremonia a început cu punctualitatea germană, la ora 17 fix. Uşa s-a închis şi fanfara a început să cânte. Apoi s-a auzit o bătaie în uşă, iar invitaţii întârziaţi au fost lăsaţi să intre. Pierduseră începutul ceremoniei şi au deranjat audienţa. Apoi a fost linişte pentru o vreme, după care s-a auzit altă bătaie la uşă, apoi o alta şi încă una, pe măsură ce alţii ajungeau extrem de târziu. Am considerat asta o lipsă de respect faţă de magistrat şi administraţia sa. Mi-aş fi dorit să se fi încuiat uşa.

În timp ce ascultam cuvântarea, m-am gândit amuzată la pilda celor zece fecioare. Fetele care erau gata şi îl aşteptau pe mire au putut intra în sala de nuntă împreună cu mirele. Apoi uşa s-a închis. Celelalte fete nu erau acolo la momentul potrivit şi nu au putut intra mai târziu, oricât de tare au bătut la uşă.

La această ceremonie, naturalizarea mea a devenit mai mult decât o formalitate. Am devenit parte a noului meu popor. Eram una de-a lor. Acum trebuie să mă identific cu noua mea naţiune. Mi-am dat seama că nu mai puteam spune: „Voi, germanii…” A fost o experienţă aşa de emoţionantă pentru mine, încât mi-au curs lacrimi şi mi-a tremurat vocea când s-a intonat imnul. În sfârşit, eram integrată. Trăisem ca străină în Germania peste 40 de ani, practic ca un observator.

Îmi răsare în minte o întrebare: Mă consider eu o creştină integrată în poporul lui Dumnezeu? Sau mi-am menţinut statutul de observator din exterior? Încă vorbesc despre biserică din perspectiva observatorului? Chiar vreau să fac parte din împărăţia lui Dumnezeu, cu toate privilegiile şi îndatoririle? Sunt o parte activă a poporului lui Dumnezeu?

Hannele Ottschofski

Citește și
Comentarii
Se încarcă...