Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.2 Timotei 1:7
Lista mea cu treburi de făcut nu era lungă: trebuia să ajung la bancă înainte de a merge să o ajut pe prietena mea Glena. Îşi vindea casa, se căsătorea şi se muta în Statele Unite. Era plăcerea mea şi a altor câtorva prietene să o ajutăm să se pregătească de mutare. Se împlineau doi ani de când Glena îşi pierduse soţul din cauza cancerului, iar acum era gata să înceapă un nou capitol al vieţii ei.
La bancă, i-am înmânat prietenoasei angajate cârdul şi facturile ce trebuiau achitate. Eram clienţii aceleiaşi sucursale CIBC de peste 30 de ani, aşa că toată lumea îl cunoaşte pe Sonny, fiul meu, şi pe mine. Apoi am dat spre încasare un cec pe care o prietenă mi-l trimisese prin poştă. Angajata s-a uitat la cec, apoi la mine. I-am putut sesiza uimirea din priviri, aşa că am întrebat:
– E vreo problemă?
– Nu, nu, doar că e foarte drăguţ din partea dumneavoastră că aţi scris acest mesaj. Sub semnătură şi numărul de cont, scrisesem: „Vă mulţumesc; Dumnezeu să vă binecuvânteze.” Împreună, aceste şase cuvinte sunt inspiratoare şi eu le folosesc des, alături de urări de binecuvântări cereşti.
Apoi am avut ocazia să îi împărtăşesc angajatei băncii puţin despre programul pentru familii pe care îl desfăşurăm. I-am spus că eu sunt convinsă că Domnul creează legături între copiii Săi în moduri uimitoare. I-am citit tare un pasaj din mesajul care a însoţit respectivul cec. „Dragă Deborah şi Sonny, Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce vă continuaţi lucrarea făcută din dragoste de semeni. Mă bucur să ţinem legătura. Le ofer şi altora din ceea ce îmi trimiteţi. Cu mult drag şi cu cele mai calde şi sincere urări şi rugăciuni, Edythe.” Am folosit banii trimişi de Edythe să cumpăr timbre.
Cecul îmi fusese trimis de o doamnă în vârstă care merge la aceeaşi biserică cu fiica şi ginerele meu. Această femeie amabilă şi soţul ei s-au împrietenit cu copiii mei şi i-au luat sub aripa lor, în urmă cu zece ani, când s-au mutat în Victoria, Columbia Britanică, începând un nou capitol în viaţa lor.
De peste 21 de ani, sunt încurajată şi binecuvântată de creştini aşa ca Edythe, care, prin rugăciune şi sprijin financiar, au colaborat cu mine în răspândirea mesajului Evangheliei. Eu cred că Isus revine curând şi că îşi pregăteşte copiii pentru Paradis, pentru totdeauna.
Deborah Sanders