Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! – Proverbele 3:5
Diagnosticul soţului meu a fost complicat în ultima fază a bolii. Sunt sigură că el a înţeles mai bine decât mine gravitatea situaţiei lui, din moment ce era medic, în ziua de după internarea în spital, şi-a pierdut cunoştinţa în timpul unei intervenţii. Apoi şi-a revenit, iar după trei ore de stat la Terapie intensivă, şi-a pierdut cunoştinţa din nou, dar şi-a revenit a doua oară. Când viaţa lui era în balanţă, am găsit un loc liniştit şi L-am rugat pe Domnul să facă ce era cel mai bine. I-am tot spus Domnului: „Nu voia mea, ci a Ta.” Am sperat totuşi că soţul meu îşi va reveni.
După o vreme, părea să se recupereze şi a fost transferat la un alt spital, unde a făcut când mai bine, când mai rău. Fiindcă Dumnezeu îl întorsese din buza mormântului, am fost sigură că îl va face sănătos din nou. Într-o seară, înainte de culcare, am observat vechea mea cutie cu făgăduinţe, pe care o neglijasem, şi m-am întins să iau o făgăduinţă: în loc de una, au ieşit trei – Matei 7:7 („Cereţi, şi vi se va da.”); Efeseni 3:20 („Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…”) şi 2 Cronici 20:15 („Nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.”) Am fost foarte încurajată.
Ziua următoare, l-am asigurat pe soţul meu că nu o să moară şi i-am spus despre făgăduinţe. El s-a mai încurajat, dar a continuat să aibă un parcurs cu suişuri şi coborâ-şuri. A fost transferat la un al treilea spital. În tot acest timp, mintea a avut-o clară. Însă, într-un final, a cedat în faţa pneumoniei şi a altor complicaţii.
După moartea lui, am întrebat: „Doamne, ce s-a întâmplat?” Pe moment, am crezut că am înţeles: „Nu ai cerut să se facă voia Mea?”„Ba da, Doamne!” Apoi n-am mai spus nimic. Dar m-am gândit şi la celelalte două făgăduinţe; acestea nu se împliniseră. Despre ele nu l-am spus Domnului nimic, dar deseori mă gândeam la ele. Au fost de la Dumnezeu? M-am înşelat singură? Am folosit cutia cu făgăduinţe ca pe un fetiş? Am vrut să arunc cutia sau să o dau. Dumnezeu tăcea.
După două luni, pe la ora 4 dimineaţa, mă gândeam la cuvintele „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”. Abia atunci am înţeles cu adevărat: Domnul adăugase „dar nu ţi-am spus când se va întâmpla acest lucru”. Am înţeles pe loc. Eu aşteptam în această viaţă; Dumnezeu viza viitorul. Lupta pentru sufletul soţului meu a fost câştigată. Dumnezeu învinge întotdeauna.
Thelda Van Lange Greaves
