Nu ți-am spus când

Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! – Proverbele 3:5

Diagnosticul soţului meu a fost complicat în ultima fază a bolii. Sunt sigură că el a înţeles mai bine decât mine gravitatea situaţiei lui, din moment ce era medic, în ziua de după internarea în spital, şi-a pierdut cunoştinţa în timpul unei intervenţii. Apoi şi-a revenit, iar după trei ore de stat la Terapie intensivă, şi-a pierdut cunoştinţa din nou, dar şi-a revenit a doua oară. Când viaţa lui era în balanţă, am găsit un loc liniştit şi L-am rugat pe Domnul să facă ce era cel mai bine. I-am tot spus Domnului: „Nu voia mea, ci a Ta.” Am sperat totuşi că soţul meu îşi va reveni.

După o vreme, părea să se recupereze şi a fost transferat la un alt spital, unde a făcut când mai bine, când mai rău. Fiindcă Dumnezeu îl întorsese din buza mormântului, am fost sigură că îl va face sănătos din nou. Într-o seară, înainte de culcare, am observat vechea mea cutie cu făgăduinţe, pe care o neglijasem, şi m-am întins să iau o făgăduinţă: în loc de una, au ieşit trei – Matei 7:7 („Cereţi, şi vi se va da.”); Efeseni 3:20 („Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…”) şi 2 Cronici 20:15 („Nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.”) Am fost foarte încurajată.

Ziua următoare, l-am asigurat pe soţul meu că nu o să moară şi i-am spus despre făgăduinţe. El s-a mai încurajat, dar a continuat să aibă un parcurs cu suişuri şi coborâ-şuri. A fost transferat la un al treilea spital. În tot acest timp, mintea a avut-o clară. Însă, într-un final, a cedat în faţa pneumoniei şi a altor complicaţii.

După moartea lui, am întrebat: „Doamne, ce s-a întâmplat?” Pe moment, am crezut că am înţeles: „Nu ai cerut să se facă voia Mea?”„Ba da, Doamne!” Apoi n-am mai spus nimic. Dar m-am gândit şi la celelalte două făgăduinţe; acestea nu se împliniseră. Despre ele nu l-am spus Domnului nimic, dar deseori mă gândeam la ele. Au fost de la Dumnezeu? M-am înşelat singură? Am folosit cutia cu făgăduinţe ca pe un fetiş? Am vrut să arunc cutia sau să o dau. Dumnezeu tăcea.

După două luni, pe la ora 4 dimineaţa, mă gândeam la cuvintele „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”. Abia atunci am înţeles cu adevărat: Domnul adăugase „dar nu ţi-am spus când se va întâmpla acest lucru”. Am înţeles pe loc. Eu aşteptam în această viaţă; Dumnezeu viza viitorul. Lupta pentru sufletul soţului meu a fost câştigată. Dumnezeu învinge întotdeauna.

Thelda Van Lange Greaves

Ardis Carolyn
Ardis Carolyn
E frumos să împărtășim cu prietenii experiențele vieții, dar și mai frumos este să alegem astăzi să înaintăm împreună cu Dumnezeu. Ardis Carolyn, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Înaintăm împreună” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor