Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu – neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.” – Matei 19:26
Perioada de reînregistrare ca asistentă se încheia la finalul lunii octombrie. Eu întotdeauna fac ce trebuie făcut, inclusiv plăţile, înainte de data scadentă. Şi de această dată am procedat la fel – sau cel puţin aşa am crezut. Înregistrarea este importantă pentru evitarea pauzelor în practicarea meseriei de asistentă. Am plătit online, ca şi în trecut, apoi am plecat într-o vacanţă de două săptămâni, aşteptându-mă ca totul să fie bine şi să îmi reiau îndatoririle când mă voi întoarce. Aşa cum fac deseori înainte să plec, am aranjat cu o colegă să facă tura în locul meu în ziua în care trebuia să îmi reiau activitatea, în eventualitatea că ceva s-ar fi întâmplat şi nu aş fi putut ajunge.
M-am întors extenuată, mi-am verificat e-mailurile şi am vorbit cu colega respectivă, confirmându-i că voi fi la serviciu seara următoare. Mai târziu în aceeaşi seară, am observat un teanc de scrisori. Printre ultimele plicuri, existau două, nu doar unul, în care mi se comunica faptul că taxa mea de înregistrare nu fusese acceptată şi mi se dădea o săptămână „timp de har”. Care tocmai trecuse.
Am fost îngrozită că în toată această perioadă plata mea nu fusese efectuată. Neştiind motivele, a trebuit să acţionez rapid. Am verificat de două ori formularul de înregistrare online şi, da, teama mi s-a adeverit. Acolo se stipula că înregistrarea trebuia făcută online. Nu se poate, mi-am zis. Biroul era închis. Din nou, am luat legătura cu colega mea şi i-am explicat situaţia; cu dragă inimă, a acceptat să facă tura mea şi mi-am informat şi superiorul cu privire la situaţie.
Dimineaţa următoare, am sunat la Colegiul Asistenţilor Medicali şi am explicat eroarea. Din fericire, am putut plăti prin telefon. Mi s-a spus că procedura de înregistrare va dura cinci zile lucrătoare. Nu puteam beneficia de cinci zile libere de la serviciu fără să afectez programul de lucru al colegilor. Era într-o joi dimineaţa; vineri seara o aveam liberă, dar aş fi fost de serviciu sâmbătă şi duminică noaptea. M-am rugat Domnului, cerându-l un singur lucru: „Te rog, fă ca înregistrarea mea să se confirme până vineri dimineaţa, dacă e voia Ta.” Practic, era vorba de o singură zi lucrătoare, nude cinci.
Vineri dimineaţa, am verificat confirmările. Dumnezeu răspunsese la rugăciunea unei femei disperate. Eram complet înregistrată. Eram în culmea fericirii. M-am simţit specială în ochii lui Dumnezeu şi l-am mulţumit că a făcut posibil ceea ce părea imposibil. Credinţa în Dumnezeu este cu adevărat vitală pentru viaţa creştinului. Această experienţă mă face să mă gândesc la iubirea excepţională a lui Dumnezeu şi la cât de mult are El grijă de noi. Fie ca noi, prin harul lui Dumnezeu şi prin credinţa noastră, să ne încredem în El cu totul!
Donette James-Samuel
