Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, Romani 1:29
O mână ezitantă s-a ridicat încet deasupra capetelor. M-am uitat spre spatele clasei şi am dat din cap:
– Da, spune!
– De ce femeile din biserică bârfesc atât de mult? a întrebat cea care ridicase mâna. Întrebarea făcea parte dintr-o discuţie în clasă pe marginea unei poezii intitulate: „Le Loupgarou” (Vârcolacul), de Sir Derek Walcott. Această poezie descrie artistic viaţa şi dispariţia personajului principal, Le Brun, care şi-a vândut sufletul Diavolului şi a fost transformat într-un lup. A fost trădat de cele pe care Walcott le numeşte „vrăjitoare creştine”. Mesajul acestui poem iscusit meşteşugit este faptul că sătenii l-au respins pe Le Brun şi îşi închideau ferestrele la trecerea lui, când venea să vândă fructe.
Poate că alegoria lui Walcott sau poate că ceea ce a observat în biserica ei a determinat-o pe elevă să pună acea întrebare. În orice caz, era o întrebare validă, fără un răspuns simplu. Bârfa e definită drept „transmiterea unor informaţii ofensatoare, jenante, jignitoare sau umilitoare unei persoane despre o altă persoană. Adevărul este irelevant.” Acest fenomen dăunător este menit să-i denigreze pe cei diferiţi, să îi denunţe pe cei cu altă opinie, să îi defăimeze pe cei antipatici. Şi, da, are loc inclusiv în biserică.
Mulţi au fost victime ale relatărilor scandaloase directe sau ale rugăciunilor indirect atacatoare: „Să ne rugăm pentru Jill, al cărei soţ se culcă cu Mary.” Uneori nu e deloc greu să observi zâmbetul subtil atotcunoscător de satisfacţie îngâmfată de pe faţa celor care fac anunţul în grupa de rugăciune. Pavel se referă la această situaţie în 1 Timotei 5:13 şi, după mii de ani, lucrurile stau fix la fel.
Răspunsul la acea întrebare era, în esenţă, foarte simplu: necredinţa. Din nefericire, femeile creştine din poezie erau la fel de rele pe cât ziceau că e Le Brun. El nu îl cunoştea pe Dumnezeu pentru că aceste femei nu i L-au făcut cunoscut. Întrucât vechiul Israel a ratat momentul venirii lui Isus prima oară, mulţi sunt fără Dumnezeu – înainte de următoarea ocazie în care îşi va face simţită prezenţa.
Nimeni care se angajează în această practică nu va merge în cer. Bârfa îi răneşte pe oameni şi slăbeşte trupul lui Hristos. Nevoia noastră cea mai mare este să îi predăm Domnului inima noastră, iar limba o va urma. Doar prin harul Său putem extermina acest păcat respingător al vrăjitoriei creştine.
Judelia Medard-Santiesbeban
