Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul Tău, este cu tine în tot ce vei face. Iosua 1:9
În cartea Women Who Don’t Wait in Line (Femei care nu stau în rând), Reshma Saujani povesteşte cum, din copilărie, şi-a dorit întotdeauna să fie funcţionar public. Ea povesteşte cum a venit ziua să candideze pentru un loc în congres. A muncit zi şi noapte să strângă fonduri şi să îşi facă publică platforma de schimbare; a obţinut susţinerea unora de la Wall Street Journal şi a altor organizaţii şi persoane prestigioase. Nu exista niciun motiv să nu câştige alegerile pentru congres – doar că nu le-a câştigat. Dezamăgită şi confuză, nu voia decât să se ghemuiască într-un colţ şi să nu se mai ridice niciodată – absolut niciodată. Dar când a hotărât să îşi privească în faţă înfrângerea, a descoperit că susţinătorii ei, în loc să fie dezamăgiţi de ea, o felicitau pentru că a avut curajul şi convingerea de a face lucrul în care credea. A fost uimită.
Eu însămi am umblat cutezătoare în locuri pe unde bărbaţii şi femeile deştepte se tem să calce şi am fost dată de pământ şi umilită. Dintotdeauna am considerat că nu există om atât de important încât să nu fie abordat cu rugămintea să îmi facă o favoare. Aşa se face că, într-o zi, am ajuns în biroul de la Harvard al unui profesor de ştiinţe politice, fost ambasador american la ONU, să îl rog să ţină o cuvântare la un eveniment pe care îl plănuiam la micul meu colegiu creştin. A fost foarte amabil, dar m-a refuzat. Când am ieşit din biroul lui nu îmi venea să cred că nu mi-a dat pe loc un răspuns pozitiv la invitaţie. Am jurat că nu mai încerc niciodată aşa ceva. Asta până când, având cursuri la Universitatea din Connecticut, Stamford, am abordat un profesor de literatură latino-americană, foarte distins, de talie mondială, şi l-am rugat să ni se alăture în conducerea unei reviste literare pe care o înfiinţam în Connecticut. Din nou, am fost primită cu multă amabilitate, dar când şi-a dat seama că unul dintre arhiduşmanii lui era deja în conducere, a înfipt pumnale în mine, în timp ce mă îndreptam tiptil spre uşă – prin care am luat-o la goană cât am putut de repede.
Asta e soarta celor curajoşi, care deseori sunt consideraţi nesăbuiţi de către cei care nu îndrăznesc niciodată să facă nimic, de teama eşecului. Totuşi Dumnezeu ne-a îndemnat să nu fim temători sau descurajaţi de piedici. Pentru că El a promis că ne va fi alături, oricare ar fi riscul pe care tot El ne îndeamnă să ni-l asumăm.
Lourdes Morales-Gudmundsson
