Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ? Luca 18:8
Într-o sâmbătă după-amiază, am făcut împreună cu soţul meu o plimbare pe plajă. Ca să ajungem acolo, am luat autobuzul. Pe drum, mi-am pus întrebarea: Câţi oameni din oraşul ăsta în care locuiesc sunt interesaţi de Dumnezeu? Şi m-am gândit la cuvintele lui Isus din textul de azi. În starea de spirit pe care o aveam, cred că aş fi răspuns: „Nu, Doamne, nu găseşti aici ceea ce cauţi.”
Pe scaunele din faţa noastră, am observat două femei vorbind. Cea mai în vârstă părea să o sfătuiască pe cea mai tânără. M-a înfrânt curiozitatea şi am încercat să fiu atentă la conversaţia lor – vorbeau despre Dumnezeu. Ce descoperire! Voiam să le spun: „Uite, şi mie îmi place să vorbesc despre Dumnezeu. Mă bucur să descopăr că şi alţi oameni observă că Dumnezeu acţionează în viaţa lor.” Dar a fost doar o fantezie de moment. Am stat potolită pe scaunul meu.
Imediat după aceea, a urcat în autobuz o altă femeie. Arăta neglijent, dar părea bine crescută. S-a oprit lângă şofer, apoi a pornit pe culoarul dintre scaune, spunând că este o femeie religioasă, dar că trece prin momente dificile din punct de vedere financiar şi că solicită ajutor. Nimic special în asta. Dar apoi a început să-şi prezinte mărturia vieţii ei cu Dumnezeu. Cu simplitate, a vorbit despre fuga ei de Dumnezeu şi despre întoarcerea la El. A menţionat cum îl întrebase pe Dumnezeu dacă o iubea şi pe ea, din moment ce era negresă şi avea părul necuviincios (aşa s-a exprimat ea). Dumnezeu i-a răspuns: „Fiica mea, Mă iubeşti?” Iar ea i-a răspuns: „Da, Doamne, Te iubesc!” Apoi Dumnezeu i-a spus: „Pentru că Eu îi iubesc pe cei care Mă iubesc, pentru Mine tu eşti frumoasă.”
O spunea cu aşa convingere, că m-a impresionat. Dialogul a continuat să îmi sune în minte multă vreme după ce a coborât şi multă vreme după ce am coborât şi eu din autobuz. Mi-am dat seama că nu cunoscusem pe nimeni în acel mijloc de transport, dar găsisem dovezi că încă există pace pe pământ. Chiar dacă răul şi egoismul se accentuează, Dumnezeu încă are aici copiii Săi, copii care strigă la El. Sunt în jurul nostru, dar nu întotdeauna în biserici.
Credinţa acelei femei simple m-a zguduit. Vorbea cu convingerea faptului că Dumnezeu o iubea foarte mult. M-a obligat să îmi schimb dialogul imaginar cu Isus. El a întrebat: „Va găsi Fiul omului credinţă pe pământ?” Iar eu l-am răspuns: „Da, vei găsi. Doamne! Aceştia sunt copiii Tăi.”
Iani Dias Lauer-Leite
