Domnul să-fi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-fi doreşte inima. Psalmul 37:4
Henry David Thoreau, scriitor, poet şi filosof american, a scris că toate castelele pot deveni realitate doar dacă facem efortul de a le construi temelia în realitate.
Noi, fiinţele umane, în mod normal avem vise în timp ce dormim sau visăm cu ochii deschişi ziua în amiaza mare. Visurile înseamnă a ne gândi la aspiraţiile noastre. La acestea se referea şi Thoreau. Deşi nimeni nu-şi poate petrece întreaga viaţă visând cu ochii deschişi sau construind castele imaginare, visurile legate de aspiraţiile noastre pot fi folositoare. în definitiv, oricine visează să i se împlinească dorinţele, planurile, proiectele. Psalmistul s-a referit la ele prin formularea „tot ce-ţi doreşte inima”.
Cercetătorii Bibliei afirmă că aceasta conţine peste 3 000 de promisiuni. Aşadar orice credincios poate vedea din Cuvântul lui Dumnezeu că multe dintre acestea s-au împlinit deja în viaţa lui. Ceva interesant se întâmplă când citim aceste promisiuni biblice: ne reînvie speranţa. Şi atmosfera de speranţă este un bun început atunci când ne adresăm lui Dumnezeu în legătură cu împlinirea visurilor noastre. A-I vorbi despre visurile noastre înseamnă a-I vorbi despre credinţa noastră în înţelepciunea şi puterea Lui. Credinţa în făgăduinţele Sale este necesară dacă vrem să ne păstrăm speranţa că El va împlini tot ce ne doreşte inima, conform cu făgăduinţele Sale şi voinţa Sa. În acelaşi timp, credinţa ne va susţine în perioadele dificile când ne întrebăm dacă Dumnezeu într-adevăr Se va ţine de promisiune.
Visul inimii Anei era să aibă un băiat. Conform promisiunii din partea lui Dumnezeu prin intermediul preotului Eli de la templu, visul Anei a devenit realitate, apărând Samuel. Ana a făcut două alegeri în vederea împlinirii visului ei. În primul rând, în timp ce visul îi era în inimă, genunchii îi erau plecaţi. „Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea”(1 Samuel 1:10). Cerând reuşite în timp ce stăm pe genunchi, ne deschidem inima faţă de voia lui Dumnezeu în viaţa noastră. În al doilea rând, Ana a avut credinţă în Dumnezeul ei iubitor, beneficiind concomitent şi de sentimentul de siguranţă care decurge de aici. Relatarea biblică spune mai departe: „Şi [Ana] a plecat. A mâncat şi faţa ei n-a mai fost aceeaşi”(v. 18). Dacă îi încredinţăm Domnului dorinţele inimii noastre, El ne va onora rugăciunile şi eforturile.
Aşadar azi este o zi propice să îţi conturezi un vis. O zi propice să acţionezi în direcţia unei biruinţe pe genunchi. O zi potrivită să spui adio îngrijorării şi tristeţii. O zi nimerită să îţi pui credinţa şi speranţa în Domnul, mergând înainte cu încredere. Încrederea că El va împlini tot ce ne doreşte inima.
Cecilia Moreno de Iglesias
