Drept răspuns împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de căte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” – Matei 25:40
Este gata! Proiectul demarat acum patru ani – de punere pe muzică a cărţii Apocalipsa – a trecut din mâinile noastre în ale altora, să îl perfecţioneze, să îl lustruiască şi să îl ambaleze, până va ajunge din nou la noi sub forma a două CD-uri pline de sudoare, sânge şi lacrimi creative a peste 20 de interpreţi, textieri, muzicieni, artişti şi ingineri. Pfiu! Acum alte mâini vor mânui dispozitivele în perpetuă schimbare, concepute să transfere muzica de pe disc în urechi, care o vor auzi, şi în sisteme nervoase, care vor simţi ritmul, armonia şi melodia. Să sperăm că creierul va percepe poezia. Apoi vor curge reacţiile – aprecierile, dar şi criticile cu privire la orice, de la acel fragment vocal la acompaniamentul instrumental din cutare sau cutare loc, la încărcătura artistică a elementelor de artă vizuală, ca fiind„prea blânde”sau„prea înverşunate”, de la „asta trebuia să fie aşa”… până la „oare ce-o fi fost în capul vostru?”.
Prin harul lui Dumnezeu, voi îndura toate acestea cu pace şi linişte. Muzica, oricât de importantă ar fi, nu este la fel de importantă precum sufletele care au creat-o. Ştii ceva? Am învăţat că oamenii sunt mai presus decât proiectele. Da, Dumnezeu ne-a spus să ne menţinem ocupaţi, să lucrăm în via Sa, să facem ceva şi să aducem rod; şi eu cred că Dumnezeu S-a aflat la conducerea acestui efort creativ. Dar în mijlocul acestui maraton, El m-a învăţat că aceia alături de care am alergat contează mai mult decât linia de sosire, decât trofeul, decât atenţia de după. De fapt, ei au fost linia de sosire, trofeul, atenţia de după, în ciuda monotoniei şi a dificultăţilor inerente înregistrărilor. În ciuda inevitabilelor dezacorduri apărute, în special cu producătorul meu, Delon Lawrence, care a muncit zi şi noapte. El a contat mai mult. M-am trezit rostind în repetate rânduri: „Mai bine arunc toate cele 45 de trackuri la toaletă decât să îmi pierd prietenia cu tine.” Şi am vorbit serios. Pentru că Isus m-a învăţat ce contează cu adevărat. Şi vorbesc serios.
Fanaticilor ca mine le place să lucreze, să lucreze şi iar să lucreze pentru Dumnezeu. De fapt, în virtutea unui temperament furtunos, eu aş lucra, aş lucra, aş lucra – în orice situaţie. Sunt aşa datorită unei moşteniri. Dacă nu Dumnezeu ar fi stăpânul inimii mele, acelaşi avânt care însufleţeşte muzica creştină ar putea conduce un bordel sau o casă unde se consumă droguri. De unele singure, marile lucrări – chiar şi marile lucrări religioase – nu indică prezenţa lui Dumnezeu. Dragostea indică prezenţa lui Dumnezeu. Fără dragoste, eu nu sunt nimic. Oamenii sunt mai presus decât proiectele. Amin.
Jennifer Jill Schwirzer
