De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. – Matei 24:44
Sosise timpul pentru primul congres al femeilor în partea noastră de Africa. Eram încântată să întâlnesc şi să relaţionez cu femei din alte ţări. Ca directoare a Departamentului Misiunea Femeii, a trebuit să mobilizez femei din zona mea, dintre care multe nu călătoriseră în afara teritoriului nostru, aşa că m-am asigurat că le trimit comunicări lunare în care să le reamintesc de pregătirile ce trebuiau făcute pentru o călătorie reuşită. Aveam în minte faptul că eu însămi nu aveam paşaport şi în acea perioadă era foarte greu să obţii paşaport în ţara mea, însă eram prea ocupată cu toată lumea ca să fiu eu însămi gata.
Cu două săptămâni înainte de eveniment, în sfârşit, am ajuns la biroul de paşapoarte. Aşteptând să îmi depun actele, am fost abordată de un tânăr care a zis că mă ajută cu procesarea datelor mai repede. Ştiind că am timpul scurt, i-am acceptat oferta. Cu trei zile înainte de drum, am făcut o verificare, doar ca să constat că cererea mea nu fusese înregistrată şi nu era nicăieri nicio dovadă că a existat vreodată o asemenea cerere. Am completat un alt formular şi am achitat o sumă mai mare. Timpul normal de obţinere a paşaportului era de trei luni, dar eu aveam la dispoziţie doar trei zile. Mi s-a spus să merg a doua zi, care era o zi de vineri, să mi se emită un document de călătorie, întrucât nu era posibilă emiterea unui paşaport în trei zile.
Vineri dimineaţa devreme m-am prezentat la ghişeul de paşapoarte. Am aşteptat întreaga zi fără niciun rezultat. Femei din zone îndepărtate începeau să sosească, întrucât făcusem planul ca delegatele să se întâlnească în Sabat pentru închinare. Apunea soarele, iar eu încă aşteptam. Într-un final, mi s-a spus să mă prezint ziua următoare – în Sabat. Deja plângeam.
M-am prezentat a doua zi dimineaţa şi mi-am ridicat documentul de călătorie. Dar am pierdut închinarea împreună cu celelalte femei delegate. Mi s-a spus ulterior că ele se rugaseră pentru mine.
În timp ce stăteam pe bancă, aşteptându-mi paşaportul temporar, o lecţie mi s-a conturat în minte foarte clar. Am fost ocupată cu pregătirea altora pentru drum, dar am neglijat propriile pregătiri. Cât de adevărat este că, în această viaţă, suntem ocupate pregătindu-i pe alţii pentru venirea împărăţiei şi neglijăm propriile noastre pregătiri! În ziua aceea, vom fi în lacrimi când îi vom vedea pe cei pe care i-am pregătit gata să meargă la cer, în timp ce noi rămânem în urmă.
Caroline Chola
