Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. – Luca 15:20
Într-o zi caldă de vară, băiatul meu de cinci ani a anunţat că o să fugă de acasă. Nu-mi amintesc motivul, dar probabil că era nemulţumit de regulile casei. Poate că se considera nedreptăţit. Nu-mi amintesc, l-am spus că îl iubesc şi că îmi doresc să nu plece, dar decizia îi aparţine.
„Plec de acasă” a repetat el. I-am spus că îl ajut să îşi facă bagajul. Am ales câteva haine şi le-am pus într-o valijoară, după care i-am făcut ceva de mâncare.
La uşă, l-am îmbrăţişat şi ne-am luat la revedere, i-am repetat că îl iubesc foarte mult şi că e întotdeauna binevenit acasă. Mi-a spus că şi el mă iubeşte şi apoi şi-a luat la revedere.
Am tras cu ochiul de după perdelele ferestrei cu vedere largă şi l-am văzut mergând pe alee, până în faţa casei. L-am urmărit trăgând de valiză, până când a dat de trotuar. Aici s-a oprit, a lăsat valiza la o parte şi a stat un minut. Într-un final, s-a aşezat pe ea, şi-a scos mâncarea şi a mâncat. După ce a terminat, a mai stat un pic, apoi s-a ridicat, s-a întors şi a pornit spre casă. După ce a intrat, s-a dus direct la el în cameră şi şi-a despachetat bagajul.
Era acasă. Cu bucurie îţi spun că niciodată n-a mai fugit de acasă.
Tu ai fugit vreodată de Dumnezeu, poate nu la propriu, ci la figurat? Poate că nici tu n-ai fost mulţumită de regulile casei sau poate că ai simţit că Dumnezeu te-a nedreptăţit. De ce pentru tine nu face lucrurile bune pe care pare să le facă pentru restul oamenilor? Aşa că eşti tentată să fugi, chiar dacă ştii că încă Îl iubeşti. El nu te va obliga să rămâi acasă. Trebuie să fie decizia ta. Dar veghează asupra ta şi aşteaptă să te întorci în dragostea Sa.
Ginny Allen
