Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. – Filipeni 4:6,7
Stop! A ordonat unul dintre cei doi bărbaţi înarmaţi şi ieşiţi din pădurea deasă, în mijlocul drumului izolat pe care se afla aglomeratul nostru vehicul de transport public. Toată lumea jos, în timp ce facem o inspecţie!
Familia noastră, aflată în drum spre părinţii mei, unde aveam să ne petrecem vacanţa, s-a ghemuit şi mai mult în scaune. Şocată, ca toată lumea, de această turnură bruscă şi periculoasă, m-am uitat fix la unul dintre bărbaţi, care mi se părea cunoscut. Apoi am mormăit:
– Cred că te cunosc de undeva!
– Jos! a urlat el. Şi aşteaptă-ne în pădure! O să ne ocupăm de tine.
Când am refuzat să-mi părăsesc locul, m-au apucat brutal şi m-au aruncat din maşină. Bineînţeles, bănuiau că, dacă într-adevăr îl recunoşteam pe unul dintre ei şi rămâneam în viaţă, m-aş fi dus şi i-aş fi dat pe mâna poliţiei, care probabil i-ar fi arestat. Aşa că mă voiau moartă.
În acel moment, am observat că fata mea de zece ani, speriată, şi-a plecat capul într-o rugăciune în gând.
– Hai, jos, jos, strigau bărbaţii înarmaţi la ceilalţi pasageri. Şi nu luaţi nimic cu voi! Urlau şi îi târau pe tot mai mulţi afară din vehicul. Cu recunoştinţă, am observat că, aparent, uitaseră de mine în timp ce cotrobăiau repede prin bagajele pasagerilor şi printre obiectele personale lăsate la îndemână. Fiica mea tremura şi, aflându-se acum lângă mine, îşi continua implorările fără glas. Nimeni nu zicea nimic, în timp ce cei doi bandiţi îşi continuau cercetările prin bagajele noastre, în maşină. Apoi, la doar opt minute după ce şi-au făcut apariţia, cei doi au dispărut în pădure. Urcându-ne din nou în autobuz, şoferul a pornit motorul. Din nou la drum, groaza ni s-a transformat în laudă la adresa lui Dumnezeu pentru grija pe care o arătase faţă de noi. Câţiva călători au spus că au observat-o pe fiica noastră rugându-se şi i-au mulţumit pentru aceasta.
Ea mi-a mărturisit că i-a promis lui Dumnezeu că – dacă ne salvează – o să cânte laude la adresa Lui oriunde o va duce viaţa. Astăzi, după ani de zile, ea continuă să facă acest lucru.
La rugăciunile tale cum a răspuns Dumnezeu? Cum Îl lauzi şi Îi mulţumeşti?
Debbie Maloba
