Dumnezeul cel mare (…) face dreptate orfanului şi văduvei, (…) iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte. – Deuteronomul 10:18
Sorţii erau împotriva noastră. Lucrul cel mai raţional şi realist de făcut era să renunţăm şi să acceptăm că pur şi simplu nu era să fie. Merseserăm la toate birourile posibile, scriseserăm toate scrisorile posibile şi dăduserăm nenumărate telefoane – degeaba.
Băiatul meu abia aştepta să înceapă facultatea. S-a înscris, a participat la interviuri şi locul i-a fost asigurat. Compania de finanţare fusese şi ea anunţată şi toate documentele au fost trimise.
– Mamă, ia uită-te la scrisoarea asta! mi-a spus Kenny într-o zi, cu vocea lui blajină. Citind, nu îmi venea să cred. Fiului meu i se refuzase sponsorizarea. Se spunea că nu e eligibil. Singură fiind, nu îi puteam plăti şcoala. M-am uitat la faţa lui Kenny şi i-am putut citi dezamăgirea, neîncrederea şi deruta.
– Măi băiatule, tu o să mergi la facultate, i-am spus eu, bătându-l pe spate.
Ne rugaserăm la Dumnezeu pentru această şansă şi Dumnezeu nu mă dezamăgise. Motivele enumerate în scrisoare nu se legau. Din câte ştiam eu, băiatul meu întrunea toate criteriile de eligibilitate pentru finanţare. Din fericire, în acea perioadă nu aveam serviciu; dacă aş fi lucrat, mi-ar fi fost extrem de greu să investesc timp şi efort în contactarea diferitelor autorităţi şi să cercetez mai departe problema. Ore întregi am petrecut în rugăciune, cercetând legislaţia, dând telefoane şi mergând în audienţe, cum ar fi la biroul local al parlamentarului din zona noastră. S-a rugat toată familia – atât cea din Marea Britanie, cât şi cea din alte ţări. Prietenii de la biserică ne-au inundat cu rugăciunile lor. Între timp, eu îl pregăteam pe fiul meu pentru mersul la facultate.
În prima zi a semestrului, fiul meu s-a dus la facultate, dar autorităţile insistau că nu este eligibil pentru sponsorizare. L-am lăsat pe Kenny acolo, neştiind ce-o să se aleagă de toată situaţia. A încheiat primul semestru, dar tot nu era niciun progres dinspre problema finanţării.
M-am trezit într-o dimineaţă cu lacrimi şiroind pe faţă şi m-am rugat cu inima împovărată ca Domnul să mă îndrume şi să mă ajute să accept planul Său pentru viaţa lui Kenny.
Cu câteva zile înainte de finalul anului, am primit un telefon prin care eram informată că într-adevăr băiatul meu se califica pentru sponsorizare. Slavă lui Dumnezeu, care întotdeauna Se preocupă de problemele noastre.
Regina Ncube
