Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut. – Matei 25:40
Trotuarul larg ce duce spre spital era acolo de cel puţin 30 de ani. Mii de oameni păşiseră pe el. Oare nu mai observase nimeni? Mă uitam curioasă, nu admirativ, la conturul unor frunze de arţar imprimate în cimentul trotuarului. Nu multe, nu exagerat, ci doar câteva ici, colo. Cineva, cu ani în urmă, îşi luase timp să imprime artistic frunzele. Cineva căruia i-a păsat de munca pe care o făcea. Şi altcineva a observat, după 30 de ani sau şi mai mulţi, iar acest fapt i-a bucurat ziua.
Am vorbit cu o prietenă acum câţiva ani. Ea mi-a spus că, atunci când era nouă în biroul nostru, am invitat-o la masă şi am făcut-o să se simtă binevenită. „Actul tău de amabilitate a însemnat foarte mult pentru mine de-a lungul anilor”, mi-a spus ea. Uitasem, însă ea îşi amintise.
Îmi aduc aminte, în schimb, de un sfârşit de an. Recent căsătorită, cu familia plecată din oraş, cu casa în dezordine şi plină de cutii din cauza renovării, m-am simţit singură. Nici măcar nu îi puteam oferi soţului meu o casă primitoare. Stând pe jos şi plângând, am auzit soneria sunând. Era o prietenă: „Sărbători fericite!” a zis ea şi mi-a înmânat o cutie imensă cu fundă roşie. În acea seară, împreună cu soţul meu, am stat pe jos şi ne-am înfruptat din bunătăţile făcute în casă care se aflau în cutie. Uitasem acest episod, însă recent mi l-am amintit.
Într-o dimineaţă, m-am trezit copleşită oarecum de câte aveam de făcut în ziua respectivă. Mai târziu în aceeaşi zi, am primit în poştă o scrisoare de la o prietenă. Înăuntru era şi un bileţel pe care scria: „Când simţi că te scufunzi, nu te îngrijora; Salvamarul tău umblă pe apă.” Acel bileţel mi-a schimbat perspectiva asupra întregii zile.
Mama a locuit cu mine până când, brusc, a murit din cauza unui infarct. Săptămâni după aceea, soneria mea a tot fost apăsată de copii care veneau la uşă să întrebe ce se întâmplase cu bunicuţa cu zâmbet dulce care obişnuia să stea pe verandă şi să le spună poveşti. Nu am ştiut niciodată că mama era bunicuţa cartierului cât timp eu eram la serviciu toată ziua. Acei copii îşi vor aminti.
Asemenea frunzelor de arţar imprimate în ciment, de-a lungul vieţii, unele dintre lucrurile bune pe care le facem pot fi o rutină pentru noi, dar pentru altcineva pot părea întreaga lume. Ori de câte ori ai făcut unul dintre aceste lucruri, pentru Isus l-ai făcut!
Edna Maye Gallington
