Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscute printre popoare isprăvile Lui! Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui! – Psalmii 105:1,2
Cu câteva săptămâni înainte de finalul anului pare că toată lumea anticipează bucuria perioadei sărbătorilor. Oamenii par mai fericiţi, mai buni şi mai iertători. Încercăm să ne gândim la oameni care au nevoie de o faptă bună şi apoi încercăm să le oferim ceva de care s-ar bucura.
Anul acesta, noi am făcut pâine gustoasă pentru prieteni şi vecini. Ar fi fost tare bine să putem împărţi cu ei şi mirosul de pâine proaspătă scoasă din cuptor! Au fost recunoscători, însă ulterior s-au întâmplat câteva lucruri care ne-au surprins. Pentru că suntem nişte „tineri”de 87 şi, respectiv, 92 de ani (numai să nu ne puneţi să urcăm vreo scară), un vecin s-a hotărât să ne pună luminiţe pe exteriorul casei. Culoarea becurilor a venit cu un plus de veselie asociată sezonului de iarnă.
Apoi un alt vecin, care era cu maşina, a oprit şi ne-a spus:
– Bună ziua, eu sunt James. Observ că aveţi un muşchi crescut pe acoperiş. Nu vreţi să dau eu cu nişte soluţie de eliminare a muşchiului? Casa mea e spate în spate cu a dumneavoastră. Lucrez la acoperişul meu. Când termin, vin la al dumneavoastră – nu durează decât câteva minute.
– Bine, dar cât ne costă?
– Nu vă costă nimic. Am observat că şi dumneavoastră îi ajutaţi pe alţii, i-am mulţumit, iar el a plecat zâmbind. În câteva minute, a rezolvat treaba. Sunt sigură că toţi trei am avut un sentiment plăcut în inimă datorită acestui gest surprinzător. Deci există bucurie şi când dai, şi când primeşti.
A treia surpriză a venit după o masă împreună cu familia şi după schimbul de cadouri. Fiica noastră şi soţul ei au insistat să facă ei ordine în sufragerie şi să spele toate vasele, în timp ce noi am avut ocazia să ne bucurăm de strănepoata noastră de doi ani.
Doamne, îţi mulţumesc pentru multele Tale binecuvântări – chiar şi atunci când suntem luaţi complet prin surprindere de ele.
Desigur, Isus este adevărata noastră sursă de bucurie în această perioadă a anului şi prin propovăduirea Lui celor din jur suntem în cea mai mare măsură binecuvântaţi, iată cum a exprimat psalmistul această idee: „Atunci, gura ne era plină de strigăte de bucurie şi limba, de cântări de veselie. Atunci se spunea printre neamuri: «Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!» Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi şi de aceea suntem plini de bucurie”(Psalmii 126:2-4).
Frieda Tanner