Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu şi-I vor pune numele „Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.” – Matei 1:23
Ori de câte ori eram cu ei în drum spre veterinar, puii de pisică îşi dădeau seama.
Din coşul aflat pe scaunul din spate răzbatea un plânset jalnic, disperat şi înfiorător. Cu lacrimi în inimă, îmi doream să le alung groaza pe care o simţeau. Să vorbesc limba lor. Să fiu o pisică pentru ei.
Aş fi o superpisică. Foarte isteaţă, foarte ştiutoare şi perfect capabilă să le îndepărtez teama. Aş fi un om cu trup de pisică. Apoi, imediat ce Herman şi Martha îşi primesc injecţiile, să redevin eu însămi. Abracadabra.
Dar cum ar fi chiar să devin o pisică? Să devin un mic embrion, să plutesc într-o supă întunecată, să cresc şi să mă transform în decursul unui somn fără vise? Cum ar fi să fiu adusă la conştienţă ca o pisicuţă udă, oarbă şi slăbănoagă? La momentul potrivit, aş învăţa să umblu pe patru picioare, să îmi câştig singură hrana şi să primesc atenţie mieu-nând. Aş putea chiar să-mi dezvolt abilitatea de a mă spăla pe faţă cu lăbuţele proaspăt linse. Aş fi nevoită să îmi exersez căţăratul în copaci, ca să scap de câini. Toate acestea ar deveni infinit mai grele dacă aş fi conştientă că posed puteri neobişnuite, umane, dar că m-am limitat pe mine însămi ca să pot fi o pisică adevărată. Nu o superpisică.
Cum a fost oare, mă întreb, înainte de întemeierea lumii când Dumnezeu a auzit strigătele noastre sfâşietoare, disperate? Şi cum a luat Dumnezeu decizia profundă, la nivel celular, de a interveni în tragedia umană? Nu doar să înveţe limba noastră, nu doar să ne încurajeze. Şi nu doar să fie cu noi.
Cu un curaj incomprehensibil, Dumnezeu a ales să devină unul ca noi. Străduindu-se să explice această taină, Pavel spune că Dumnezeu a renunţat la putere şi la privilegii, ca să devină un simplu om, un „nimic”, Ioan scrie: Cuvântul lui Dumnezeu este Creatorul şi a existat de la „întemeierea lumii”. Cuvântul a ales să devină „trup şi a locuit printre noi” (vezi Filipeni 2:6,7; Ioan 1:1,14).
„Un Fiu ni s-a născut”, scrie Isaia (9:6). Întruparea este mai mult decât o intervenţie scurtă. Este un angajament. Deşi Dumnezeirea îşi exercită forţa să ne salveze, umanitatea lui Dumnezeu se menţine. Pentru totdeauna.
Kit Watts
