Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice l-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut. – 1 Ioan 5:14,15
Povesteşte-mi despre mama ta, l-am rugat eu pe cel care îmi era soţ de trei zile. Pentru luna de miere, el plănuise să vizităm zona în care crescuse. Priveam amândoi spre o parcelă cu vegetaţie abundentă, situată adânc în pădurile de pe dealurile petrolifere New Brunswick, acolo unde fusese cândva casa sa.
A căzut pe gânduri.
– Ori de câte ori mergeam acasă, mama îmi spunea că se roagă pentru mine. Eu îi spuneam să îşi păstreze rugăciunile pentru cineva interesat de ele. Într-o după-amiază, în timp ce beam o bere şi fumam, mi-a spus că se rugase ca într-o zi să renunţ la aceste „otrăvuri”, să mă căsătoresc cu o creştină devotată şi să ţin poruncile lui Dumnezeu.
Pe atunci, soţul meu bea mult, fuma două pachete şi jumătate de ţigări pe zi, se droga regulat şi mergea în fiecare zi la jocuri de noroc. Vocabularul îi era piperat cu înjurături şi glume grosolane. Weekendurile mergea la petreceri împreună cu o gloată de nesăbuiţi, iar uneori, inconştient, fusese complice la infracţiuni. La auzul vorbelor mamei lui, a râs si a întrebat-o dacă nu cumva băuse din berea lui. Ştia el foarte bine de câte ori încercase, fără succes, să îşi schimbe acest stil de viaţă. „Ştiu că într-o bună zi vor deveni realitate toate acestea!” i-a zis ea. După o lună, mama lui a murit fără să vadă producându-se vreo schimbare din cele pentru care se rugase. Aveau să mai treacă trei ani până ce fiul ei a fost gata să renunţe la viaţa de care ajunsese să se sature. Pentru prima oară, el a îngenuncheat şi s-a rugat. Şi nu a mai băut niciodată. S-a programat la o clinică de dezintoxicare, pentru a-şi începe revenirea la starea de sănătate.
A început să fie convins că Dumnezeu avea un plan pentru viaţa lui. La următoarea rugăciune de consacrare pe care a înălţat-o, Dumnezeu l-a ajutat să renunţe şi la fumat, la droguri, la jocurile de noroc şi la înjurături. Pe măsură ce mintea i se limpezea, simţea foamea de a-L cunoaşte mai bine pe Dumnezeu. În acest punct ni s-au încrucişat cărările şi mi s-a alăturat în umblarea mea creştină. Fiecare dintre cererile mamei lui s-a împlinit. Lacrimi de recunoştinţă mi-au umplut ochii când mi-am dat seama că soacra pe care nu am cunoscut-o petrecuse ani de zile rugându-se şi pentru mine. Abia aştept ca, într-o zi cât mai curând, să întâlnesc această mamă credincioasă, care s-a rugat pentru noi cu atâta ardoare. Cumva, sunt convinsă că o să fie fericită – dar nu surprinsă – să ne vadă în ceruri. Să nu renunţăm niciodată la convingerea că Dumnezeu va răspunde la rugăciunile noastre, conform voinţei Sale.
Vicki Mellish
