Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi! – 1 Tesaloniceni 5:18
Miercuri, 20 ianuarie 2010. Ce zi aglomerată fusese! Plănuisem să mă relaxez un pic şi să urmăresc emisiunea mea preferată, de la ora 18:30. La 18:20, s-a luat curentul. Întrebându-i pe vecini, am aflat că în tot cartierul era pană de curent. În speranţa că se va remedia curând, am aprins lumânări. În dimineaţa următoare am bombănit când am fost pusă în faţa încercării de a face un mic dejun acceptabil fără să folosesc vreun aparat electric; am fost „în beznă” 15 ore.
Pusă la această grea încercare, m-am gândit la bietele victime ale cutremurului catastrofal din Haiti, care avusese loc cu opt zile mai devreme. Mulţi încă nu aveau curent electric, mâncare sau apă de băut. Brusc mi-am dat seama cât de multe binecuvântări zilnice eu consider că vin pur şi simplu de la sine – mai ales dacă stau să mă gândesc la victimele acestui cutremur.
Într-un ziar era citată Enazizi, o femeie de 69 de ani, spunând: „Mă rugam permanent.” Fusese prinsă între dărâmături. Când se produsese cutremurul, se afla acasă la cineva la o întâlnire de rugăciune. Preotul ei, care participa şi el la grupa de rugăciune, a fost prins de asemenea între dărâmături – suficient de aproape de ea încât puteau vorbi. Salvatorii nu au găsit-o pe Enazizi decât după câteva zile. După o vreme, preotul încetase să mai răspundă la strigătele ei. Enazizi şi-a dat seama că cedase. „Din acel moment, am vorbit doar cu şeful meu – cu Dumnezeu, dat fiind că ajutor omenesc nu părea să se mai găsească”, le-a declarat ea jurnaliştilor.
Autorităţile spun că şansele de supravieţuire a victimelor blocate vreme îndelungată scad vertiginos după a treia zi. Totuşi fiul lui Enazizi, Maxime Xavier, nu a renunţat la speranţa că mama lui va fi găsită. Şi el se ruga. Din fericire, salvatorii au găsit-o pe Enazizi într-un final şi, cu un camion, au dus-o la spital. Medicii au spus că suferise de deshidratare, avea un şold dislocat şi un picior rupt.
Aducându-mi aminte de această întâmplare în timpul penei mele de curent de 15 ore, am extras două lecţii spirituale: prima, speranţa are putere; a doua, sunt binecuvântată din abundenţă, în ciuda oricărei neplăceri pe care aş putea-o avea.
Doamne, iartă-mă când mă plâng de mici neajunsuri! Pentru binecuvântările pe care mi le dai se cuvine să Îţi mulţumesc zi de zi, oră de oră, minut de minut şi în fiecare secundă. Amin!
Priscilla E. Adonis
