Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii! – Iacov 3:13
Era o cină obişnuită cu soţul meu, fiica mea şi cele trei nepoate. Fetele povesteau ce-au mai făcut pe la şcoală, bune şi rele, şi tot ce le trecea prin cap. Ariyah – cea mai mică, moara stricată a familiei, elevă în clasa a doua – a anunţat că în clasa ei se va organiza curând o oră a profesiei (părinţii elevilor sunt invitaţi să îşi prezinte profesia sau meseria pe care o au – n.tr.). În toţi anii mei de mamă şi de îngrijitoare de copii, nu am fost chemată niciodată la Ziua Profesiei, deşi bineînţeles că mi-ar fi plăcut să particip.
– Zilele astea sunt întotdeauna interesante, am zis eu. Sunt multe de învăţat de la diferitele meserii şi profesii pe care le au părinţii şi bunicii.
– Da, o să fie frumos, a răspuns Ariyah, apoi s-a uitat la Will, soţul meu, şi a adăugat: Bunicule, vreau să vii tu la Ziua Profesiei de la mine din clasă.
– Frumos, Ariyah, din partea ta! a răspuns Will, încântat de invitaţie.
Deşi contabil, deseori şi-ar fi dorit să se fi făcut mai bine învăţător. Acum avea şansa să interacţioneze cu copiii şi să le arate colegilor lui Ariyah cu ce se ocupa un contabil. I-ar fi plăcut provocarea. M-am întrebat de ce Ariyah nu mă chemase pe mine, nu pe el, dar, înainte să îmi mai treacă vreo explicaţie prin minte, nepoata noastră a adăugat:
– Da, Bunicu, vreau să vii la Ziua Profesiei, dar ca să fii clovn.
Râsetele şi chicotelile au fost asurzitoare. Nimeni nu se aşteptase la aceste cuvinte din partea ei. Will nu era clovn, dar îi plăcea să se prostească şi să îi facă pe oameni să râdă. Ariyah ştia foarte bine asta. Puţin dezamăgit, el şi-a dat totuşi seama că acesta era felul ei de a recunoaşte că el aducea bucurie şi zâmbete în viaţa ei crudă – o minivacanţă de la greutăţile şi tristeţea prin care trecuseră ea şi surorile ei mai mici, Bianca şi Kali. Eu însămi avusesem parte de veselie şi râs în hohote datorită lui.
Această invitaţie la Ziua Profesiei a rămas un moment memorabil, pentru hazul, dar şi pentru seriozitatea lui. Deseori le spunem altora cu mândrie că suntem creştini şi că ne temem de Dumnezeu. Dar aşa ne văd şi ei? Faptele noastre întotdeauna spun adevărul cu privire la cine suntem. Să ne asigurăm că, în fiecare zi a drumului nostru prin viaţă, ceea ce văd alţii este ceea ce suntem în realitate.
Iris L. Kitching
