Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei. – Coloseni 1:27
Când am început să cresc iepuri de Angora pentru blană, ultimul lucru la care mă aşteptam era să învăţ o lecţie spirituală. Dar s-a întâmplat aproape instantaneu. La aproape şase luni, unul dintre cei doi iepuraşi pe care i-am avut la început, o iepuroaică, sărea şi mârâia la mine ori de câte ori deschideam cuşca să îi dau de mâncare sau să o îngrijesc.
La început, m-am simţit ofensată. Cum îndrăznea? Nu mă purtasem cu ea altfel decât cu blândeţe. Am fost atât de îngrijorată de această schimbare bruscă de comportament, încât o supravegheam permanent pentru semne de rabie. Trebuia să existe o explicaţie medicală. Că doar nu mă ura tocmai pe mine.
Scăpând treptat de teama de a fi muşcată, am continuat să încerc să o mângâi (pentru că sunt o încăpăţânată, asta e cert). Şi am fost surprinsă că, în ciuda ieşirilor de comportament iniţiale, iepuroaica îşi dorea să fie mângâiată.
După mai multă vreme şi mai mulţi iepuri crescuţi, acum ştiu că femelele sunt deseori agresive din cauza cuştii. Ştiu că nu trebuie luat personal comportamentul inadecvat al unui iepure şi nici nu trebuie tratat cu altceva decât cu bunătate. Am fost zgâriată, lovită şi muşcată (uneori atât de tare, încât aproape că am ajuns la camera de gardă ca victimă a unei sinucideri asistate de un iepuraş). Cu toate acestea, continui să îmi iubesc toţi iepuraşii – chiar şi pe cei cu temperament urâcios – pentru că într-un final mi-am dat seama că nu aveau nimic cu mine, personal.
Apoi s-a întâmplat un lucru ciudat. Acest mod de a reacţiona blând la agresiunea neprovocată am început să îl aplic şi în relaţia mea cu oamenii. Nimeni nu putea fi mai surprins decât mine însămi. Având sânge francez şi italian la un loc, am natural în dotare un trăgaci veritabil când vine vorba de timpul de reacţie.
Încet-încet, am înţeles ce se întâmplă. Atunci când oamenii ne atacă, atunci când sunt răi cu noi sau chiar când ne trădează, noi o luăm personal, deşi nu e ceva personal. Cel puţin nu în dreptul nostru. Ei sunt folosiţi ca pioni de către Satana pentru a-L ataca pe Hristos care trăieşte în noi. Dacă poţi cuprinde cu mintea acest adevăr esenţial, te vei descoperi plină de compasiune şi de răbdare data viitoare când vei fi atacată, deoarece acestea sunt darurile pe care Isus ni le dă pentru a le oferi celor care se dezlănţuie îmboldiţi de Satana.
Celeste Perrino-Walker
