Doamne, Te rog vindecă-mă!

Căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.Plângerile lui Ieremia 3:33

Agonizam de două ore pe gresia din baie când m-a găsit soţul meu. „Ce-ai păţit? De ce nu m-ai strigat?” întrebările lui curgeau ca o cascadă. Eram în vizită la fratele meu şi nu voisem să trezesc pe nimeni. Durerile din partea de jos a abdomenului erau insuportabile. A trebuit să mă târăsc, fiindcă de ridicat nu mă puteam ridica în picioare. Fără să îmi dau seama cum, suferisem o fractură de disc. Habar nu aveam că urma să fiu imobilizată următoarele opt săptămâni.

În acele zile, refugiul meu a fost Dumnezeu. El a fost tovarăşul meu neobosit, ca şi în cazul lui Ieremia; Domnul a fost scăparea mea în ziua necazului. În orele de dinainte de răsăritul soarelui, mă dădeam jos din patul meu cu apă şi intram în cada cu apă fierbinte. Acolo stăteam de vorbă cu Dumnezeu cu orele, plângând, suspinând şi implorând ajutorul Său. Împreună cu soţul meu, am încercat tot felul de tratamente naturale, dar calmantele erau singurul lucru care mă ajuta.

Apoi a venit momentul să ne îndreptăm spre noua noastră misiune. Cumva, am împachetat întreaga casă – cu ajutorul familiei şi al prietenilor -, apoi am pornit spre superba insulă Palau, din Micronezia.

Aici am întâlnit-o pe Christiana, o femeie minunată de 84 de ani, care m-a invitat să-i fiu parteneră de rugăciune. În fiecare dimineaţă ne rugam la ora 9. La trei luni după sosirea noastră în Palau, s-a organizat o tabără. Totul a fost aranjat împreună, cu mari speranţe. Responsabilitatea mea de director tehnic responsabil cu înregistrarea video a evenimentului mi-a produs mare nelinişte. Singurul lucru care mă îngrozea era coborâtul şi urcatul repetat pe scări. M-am rugat pentru putere. Devreme în dimineaţa de Sabat, Christiana şi-a convocat grupa de rugăciune şi s-a rugat ca Domnul să binecuvânteze programul şi să o vindece pe soţia pastorului – adică pe mine.

Luni dimineaţa, Christiana m-a întrebat cum mă simţisem peste weekend.

– Bine. Nu am luat analgezice, iar duminică am mers cu barca pe Lacul Meduza, apoi m-am căţărat pe o stâncă şi am înotat.

– Înseamnă că te-ai vindecat, a exclamat ea.

Gata cu cele cinci luni de agonie! Aşa, pur şi simplu! Mi-am pus întrebări de multe ori cu privire la această experienţă. Se pare că, prin intermediul durerilor, al tristeţilor şi necazurilor noastre. Dumnezeu încearcă să ne înveţe lecţii pe care altfel nu le-am învăţa. Cu Dumnezeu, durerea are întotdeauna un scop. Acest gând îmi aduce încurajare.

Gloria Turcios

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!