Întoarcerea acasă

    Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii.” – loan 8:21
    „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. (…) Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” – loan 15:5

    Când eu eram adolescentă, tata s-a mutat cu serviciul într-un oraş din apropiere. Noi am rămas cu mama, ca să ne terminăm semestrul şcolar. Vinerea mergeam cu toţii şi petreceam sfârşitul de săptămână cu tata, făcând un drum de 25 de kilometri. De fapt, eu am făcut şi singură acest drum, ştiind cum să ajung acolo cu autobuzul. După ce treceam de nişte antene de televiziune, îl rugam pe şofer să oprească, coboram, o luam pe o potecă cu pietriş, apoi vedeam la scurt timp ferma unde lucra tata.

    La lumina zilei, acest drum scurt era uşor. Dar cu totul altceva era parcurgerea acestui drum noaptea. N-o să-l uit niciodată. În prima ocazie când am mers la tata pe întuneric am aflat că nu era suficientă lumină pentru a vedea reperele: antenele de televiziune. Noaptea ne-a fost frică – şi ne-am şi rătăcit.

    Autobuzul a oprit şi noi am coborât. Dar, din cauza întunericului dens, nu am căsit poteca cu pietriş. Deşi eram lângă o autostradă importantă, ne pierduserăm şi nu ştiam încotro să o apucăm. Mama s-a gândit că ar trebui să o luăm spre un cartier luminat, să luăm alt autobuz spre periferie, după care să mergem cu un taxi până la ferma tatei. Bineînţeles, avea să ne coste enorm. Obosiţi şi aproape lefteri, am ajuns la tata. Ce bucuros a fost să ne vadă! Fusese teribil de îngrijorat din cauza întârzierii noastre şi ne-a primit cu braţele deschise. Avea totul pregătit pentru noi. După reîntâlnire, situaţia noastră nefericită de mai devreme aproape că părea amuzantă.

    Ceea ce ne-a ajutat să ajungem la destinaţie şi în siguranţa braţelor tatălui nostru a fost faptul că ne-am încurajat unul pe altul şi am parcurs drumul într-un efort comun. Văzând uşurarea şi bucuria tatălui nostru, ni s-a umplut şi nouă inima de bucurie.

    Cu toţii facem parte din familia lui Dumnezeu. Cu toţii avem sansa de a ne Încuraja unii pe alţii, de a ne arăta unii altora lumina şi de a călători împreună spre casa Tatălui nostru ceresc. Avem un Tată în cer care e ataşat de fiecare om în parte. El veghează asupra noastră şi ne aşteaptă cu braţele deschise, bucurându-Se anticipat de ziua în care ne vom reîntâlni cu El în casa noastră de sus. Haideţi să nu ne rătăcim în negura acestei lumi! Să umblăm în lumina Cuvântului Său! Şi, când ne vom simţi pierduţi, să ne aducem aminte de braţele Sale, în care vom fi primiţi la finalul lungului drum spre casă.

    Sueli da Silva Pereira

    Întoarcerea acasă - 2018. Avem un Tată în cer care e ataşat de fiecare om în parte. El veghează asupra noastră şi ne aşteaptă cu braţele deschise, bucurându-Se anticipat de ziua în care ne vom reîntâlni cu El în casa noastră de sus.
    Carolyn Sutton
    O, dacă am înţelege pe deplin măsura dragostei Sale pentru noi! Imediat ce vom încerca să o descoperim, o vom vedea peste tot. Carolyn Rathbun Sutton, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Eu te iubesc și mai mult” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

    Din aceeași categorie

    Dă-te la o parte!

    Am învățat că la vârsta ei eu îi pot fi doar prietenă, în niciun caz și conștiință. Dar cel mai mult am învățat să mă rog cu insistență și să mă dau la o parte din drum pentru ca Domnul să lucreze.

    Deschide-mi inima!

    Doamne, fie ca dragostea Ta necondiționată să crească în inima mea și să mă determine la acțiune!

    Stând neclintiți

    Pavel ne încurajează să ne rugăm prin Duhul Sfânt în toate ocaziile. Indiferent ce întâmpinăm, putem mereu să stăm neclintiți și să ne rugăm ca Dumnezeu să-Și arate puterea Sa maiestuoasă.

    Frumusețile lumii noastre

    O, Doamne, înainte să pășesc mai departe în această zi, ochii mei să fie deschiși la eterna Ta glorie și inima mea să fie purificată în dragostea Ta veșnică! Acest tărâm străin este mantaua mea, dar Tu ești Făcătorul și Adăpostul sufletului meu rătăcitor.

    Publicate astăzi

    Porunca a cincea

    Nici măcar părinții nu sunt veșnici, vor pleca la odihna lor mai devreme sau mai târziu. Dacă ar fi mult să considerăm că le datorăm viața, le datorăm măcar grija și preocuparea pe care ni le-au oferit, atât cât s-au priceput ei, în pruncia noastră. Acum, cât încă este posibil, avem șansa să le ascultăm sfaturile sau rugămințile; acum putem să le aducem simple mulțumiri și să-i convingem că suntem bine, că ne gândim la ei și că sunt valoroși în ochii noștri. Cel mai important lucru pentru un părinte este acela de a-și ști copilul fericit.

    Dă-te la o parte!

    Am învățat că la vârsta ei eu îi pot fi doar prietenă, în niciun caz și conștiință. Dar cel mai mult am învățat să mă rog cu insistență și să mă dau la o parte din drum pentru ca Domnul să lucreze.

    În luptă, dar nu disperaţi

    Gândeşte-te la cunoscuta zicală: „Când Dumnezeu închide uşa, tot El deschide o fereastră”, care exprimă într-un mod informal gândul principal de astăzi. Dumnezeu mi ne lasă niciodată să ajungem la limită. Doar aşteaptă-L în credinţă pe Iahve şi îţi vei redobândi speranţa.

    Slujind continuu

    PROVOCARE: Gândește-te cum i-ai putea implica în slujire pe copiii tăi sau pe copiii din biserica ta! Fă un plan ca, în locul în care ești, micuțul Samuel să poată sluji împreună cu tine!

    Sátán mesteri csalásai

    „A titkok az Úréi, a mi Istenünkéi; a kinyilatkoztatott dolgok pedig a mieink és a...