Cine să fi fost Jack?

Dragostea este tare ca moartea; (…) jarul el este jar de foc, o flacără a Domnului. Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece. – Cântarea cântărilor 8:6,7

Acum un număr de ani, unul dintre hobby-urile mele era să realizez individualuri (feţe de masă de dimensiuni mici, pentru o singură farfurie – n.tr.) din felicitări vechi. Împreună cu prietenele mele, cream fiecare propriile capodopere. Într-o zi m-am gândit să fac public faptul că aveam nevoie de felicitări vechi şi am fost asaltată de telefoane. Într-o singură expediţie de colectare a felicitărilor, mi-am umplut jumătate de portbagaj. În timpul liber pe care l-am avut după aceea am sortat felicitările în funcţie de ocazie, de culori, de imagini şi mărimi. Într-un timp scurt aveam puse în cutii separate – şi mari – felicitări de Ziua Mamei, de Ziua Tatălui, de Anul Nou şi felicitări cu urări de însănătoşire grabnică. Alte cutii aveau felicitări cu păsări, cu animale, cu flori. Altele, felicitări cu sclipici sau de folosit pentru conturul individual urilor.

La un moment dat am observat că multe dintre felicitările unicat şi foarte frumoase erau semnate de un anume Jack. În interiorul acestora am găsit scrise de mână poezii şi cuvinte de dragoste, cărora li se adăugau fundiţe şi panglici. M-am decis ca, în loc să folosesc felicitările lui Jack pentru individualuri, să le pun separat într-o cutie, care s-a umplut rapid. Cine să fi fost Jack şi cine era obiectul afecţiunii lui? Era evident că ţinea mult la respectiva. Îi fusese enorm de dor de ea. Într-un anume fel, citind cuvintele de drăgălăşenie ale lui Jack, am ajuns un pic să mă simt şi eu specială.

Jack era un om deosebit dacă îi oferise atâtea dovezi de afecţiune iubitei lui. Fără îndoială că petrecuse multe ore căutând acele felicitări speciale – doar pentru ea. Am ajuns să cred că în fiecare zi se gândea la ea. Sunt sigură că anticipa cu ardoare expresia de pe faţa ei când avea să deschidă felicitarea şi să o citească. Nu toate felicitările de la el aveau în vedere o ocazie specială, dar toate erau dovezi ale afecţiunii lui neîntrerupte, ale iubirii şi grijii sale.

Aşa cum cuvintele de amor ale lui Jack m-au determinat să îi păstrez felicitările, mesajele de dragoste ale Tatălui meu ceresc – adresate mie prin intermediul Cuvântului Său – m-au determinat să mă apropii de El. Ştiu sigur – din ceea ce mi-a lăsat scris prin intermediul profeţilor, a poeţilor şi a scriitorilor Noului Testament – că în fiecare zi Se gândeşte la mine. Abia aşteaptă să îmi surprindă expresia feţei atunci când mă adresez Lui în rugăciune în fiecare zi, când deschid „felicitarea” pe care mi-a trimis-o. Tatăl nostru din cer ne trimite fiecăreia dintre noi cuvinte de iubire eternă, atotputernică şi nepotolită, în tot cuprinsul Bibliei. Astăzi cum Şi-a exprimat dragostea pentru tine, prin intermediul Cuvântului Său scris?

Videi la McClellan

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
O, dacă am înţelege pe deplin măsura dragostei Sale pentru noi! Imediat ce vom încerca să o descoperim, o vom vedea peste tot. Carolyn Rathbun Sutton, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Eu te iubesc și mai mult” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video