Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii…

Ce seamănă omul, aceea va şi secera. – Galateni 6:7

În luna decembrie 1992, la câteva luni după izbucnirea războiului din Bosnia, noi, studenţii de la Seminarul Teologic Adventist din Belgrad, am fost rugaţi să contribuim la ajutorul umanitar. Ne-am oferit să împachetăm şi să încărcăm bunuri de strictă necesitate pentru familiile din Sarajevo care suferiseră pierderi majore au care fuseseră dislocate din cauza războiului. Într-o încăpere mare şi neîncălzită, lucram alături de reprezentanţi ADRA (Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor) la împachetat cutii cu supă instant, cu sare, faină, ulei, pastă de dinţi, mănuşi, şosete groase, insulină şi conserve de ton şi de fasole. ADRA nu face nicio diferenţiere în funcţie de etnie sau de religie. Familii aparţinând celor trei etnii aflate în conflict aveau să se aşeze la aceeaşi coadă în curtea din spate a bisericii toastre, pentru a obţine aceste preţioase cutii.

Anii au trecut, războiul s-a terminat, eu m-am căsătorit şi, la scurt timp, am devenit mama unei fetiţe. Deşi războiul era de mult încheiat, libertatea religioasă nu era întotdeauna respectată. Aşa că, atunci când fiica noastră a început şcoala, eu şi soţul meu am scris un memoriu direcţiunii şcolii, în care explicam de ce sâmbăta ea trebuia să fie la biserică, nu la şcoală. Ne-am rugat fierbinte ca Dumnezeu să îi călăuzească pe cei care trebuiau să ia decizia în privinţa educaţiei fiicei noastre. Într-o zi am fost chemaţi la şcoală pentru a ni se comunica decizia. Directoarea te-a spus: „Deşi câteva persoane din consiliul şcolii nu au fost de acord cu cererea rumneavoastră, eu v-am apărat. În timpul asediului oraşului Sarajevo, pe timpul războiului, biserica dumneavoastră – prin organizaţia ADRA – a ajutat familia mea să supravieţuiască datorită acelor cutii cu provizii. Prin urmare, îi dau fiicei dumneavoastră permisiunea să lipsească de la ore în zilele de sâmbătă.”

Pe moment, mi-a revenit totul în minte: sălile reci de clasă, nenumăratele ore de împachetat în cutii şi încărcat în camioane. În acea zi am ieşit din biroul directoarei având în minte făgăduinţa biblică „Aruncă-ţi pâinea pe ape şi, după multă vreme, o vei găsi iarăşi” (Eclesiastul 11:1).

Chiar dacă nu vedem pe loc rezultatele eforturilor noastre de a ne iubi semenii, acestea depind numai de Dumnezeu. Nu putem vedea astăzi efectele pe care bunătatea noastră le va avea mâine asupra cuiva. Prin urmare, haideţi să ne trăim viaţa conform Cuvântului lui Dumnezeu şi restul să îl lăsăm în mâna Lui. Poate că tocmai azi vei descoperi că sacrificiile tale – faptul că ţi-ai împărţit cândva „pâinea” cu cineva – se vor întoarce la tine sub forma unei binecuvântări.

Aleksandra Tanurdzic

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!