Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi. – Marcu 10:45
Trăim într-o societate care vrea să fie servită. Angajăm menajere, bone şi grădinari. Ne plac magazinele şi restaurantele unde suntem serviţi în maşină sau acelea care ne aduc cumpărăturile acasă, sau benzinăriile unde alţii ne pun combustibil în rezervor. Pentru că ne place să muncim „mai inteligent, nu mai mult”, concepem echipamente care să lucreze în locul nostru sau care să facă ceea ce nouă nu ne place. Rareori ne oprim să îi slujim noi pe alţii sau măcar să observăm valoarea unor fapte de slujire făcute pentru noi. Totuşi Dumnezeu a venit nu să fie servit, ci să servească. Cine ne face pe noi „mai mari” decât Dumnezeu? Ce ne face să uităm ce a fost Fiul omului chemat să facă?
Să-i slujim pe alţii este ceva contracultural; e împotriva naturii păcătoase. Cine ar vrea să se trezească la ora 3 dimineaţa să aibă grijă de un copil cu febră, să strângă după el, să îi schimbe scutecul şi să îl adoarmă din nou? Nu ar fi o dovadă de cruzime, ceva chiar ilegal, ca o mamă să fie neglijentă şi să nu îşi ajute copilul? Deci, în ciuda paturilor noastre confortabile, majoritatea dintre noi alegem să ne ridicăm, să ieşim de sub pilotele călduroase, să ne vârâm picioarele în papuci şi să mergem să ne slujim copilul. De ce? Pentru că îl iubim. Ne aparţine. Dacă suferă el, suferim şi noi.
Dumnezeu a făcut exact acelaşi lucru pentru noi. Deşi ne-ar fi putut lăsa să ne autodistrugem, El a ales – ca un părinte iubitor ce este – să ne audă gemetele febrile, să strângă după noi, să ne aline durerile din această lume îngrozitoare. Singurul tratament pentru lumea căzută este Fiul omului, făcut slujitor unei lumi care zicea că nu are nevoie de El. Unei lumi care nu putea vedea dincolo de egoismul ei, pentru a conştientiza că Salvatorul şi Creatorul ei este aici să o slujească într-un mod cu mult superior celui ce poate fi înţeles de oameni. El a venit ca să ne salveze din dorinţele noastre egoiste şi lacome, ca să putem vedea bunătatea lui Dumnezeu, ca să le vestim altora istoria Sa sfântă şi – cu mult mai important pentru noi – ca să ne conducă la slujire.
„Fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:10). Dacă alegem să ascultăm şi să ne folosim darurile pentru a-I sluji lui Dumnezeu slujindu-le altora şi pentru a le spune istoria Sa, Dumnezeu îşi va împlini promisiunea: „Cuvântul Meu care iese din gura Mea nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele” (Isaia 55:11). Noi – „biserica”, ansamblul de credincioşi – suntem cuvântul Său în această lume căzută. Noi povestim istoria sfântă, noi rostim mesajul. Şi dacă vom asculta şi vom răspândi acest mesaj, Dumnezeu va face restul.
Raquel Carrera
