Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. – 2 Cronici 16:9
Gravidă în luna a opta, eram într-o zi la cumpărături cu nişte prietene şi rude într-un mare magazin american. Toată lumea era doritoare să mă ajute cu fetiţa mea de aproximativ doi ani, care trebuia dusă în braţe aproape permanent. M-am bucurat să văd cum trece din nişte braţe în altele în timpul acelei zile lungi de cumpărături. Apoi, la un moment dat în cursul după-amiezii, m-am întors să văd ce face micuţa, doar că n-am zărit-o nicăieri. Şi nimeni nu ştia unde dispăruse. Disperată, am strigat: „Doamne, ajută-mă, te rog!” Toată lumea a pornit în toate direcţiile să o caute. Brusc, am simţit cum mi se face totul negru înaintea ochilor şi nu văd nimic. Totuşi am continuat să alerg şi să strig în sinea mea: Te rog, Doamne, trebuie să mă ajuţi! Am nevoie de ajutorul Tău! Acum! Nu pot trăi fără ea. Te rog, ajută-mă! Vederea mi-a revenit la normal şi am văzut în faţa mea un agent de securitate.
– Nu vă supăraţi, nu cumva aţi văzut o fetiţă singură?
– Acolo este o fetiţă care se joacă pe un pat cu apă, mi-a răspuns el întorcându-se şi arătând spre un raion îndepărtat al magazinului.
Am alergat până am ajuns la ea. Era o plăcere să o priveşti: sărea şi ţopăia nevinovată, făcând valuri în salteaua cu apă. Complet fascinată de patul cu apă, fetiţa mea nu realizase că e în totalitate singură.
Biblia ne spune că ochii lui Dumnezeu ne veghează permanent, deoarece ne vrea binele. În vremuri de nevoie, Dumnezeu devine tăria noastră. Se dovedeşte puternic centru cei ale căror inimi sunt în totalitate ale Sale. Îi sunt foarte recunoscătoare că a vegheat asupra fiicei mele.
Eu vreau ca inima mea să fie întreagă a lui Dumnezeu, aşa cum spune textul nostru. Dar tu? Tu nu vrei o inimă la fel? O poţi avea. Pune-ţi această dorinţă şi acţionează în vederea primirii ei din mâna lui Dumnezeu. Ai răbdare; durează. La arma urmei, sfinţirea este o lucrare ce durează o viaţă.
Aşa cum un copil are nevoie de timp să înveţe să meargă, şi umblarea cu Dumnezeu presupune acelaşi lucru. În cursul acestui proces de învăţare, ochii atenţi ai ui Dumnezeu sunt asupra noastră. Mâna Sa este întinsă să ne ajute să ne menţinem echilibrul. Doar El ne poate salva atunci când începem să fim fascinaţi de păcat, aşa cum fetiţa mea a fost fascinată de patul cu apă. Nu te bucuri că ne putem încrede în Dumnezeu să ne schimbe? Eu cu siguranţă mă bucur.
Jacqueline Hope HoShing-Clarke
