Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea. – 1 Corinteni 13:13
Pledez pentru indivizi (inclusiv pentru propriul băiat de 25 de ani, Sonny) care au dizabilităţi grave de dezvoltare. Misiunea mea din ultimii cinci ani a fost să intermediez expedierea de cadouri şi felicitări de încurajare diferitelor persoane. În anul 2011, ne-am hotărât să îi trimitem prim-ministrului Canadei un exemplar proaspăt ieşit de la tipar al devoţionalului pentru femei, Renew, împreună cu o felicitare. La expeditor l-am trecut pe fiul nostru, Sonny.
Pe 5 decembrie, după nişte treburi la bancă, m-am întors la maşină. Tatăl lui Sonny, Ron, vorbea la telefon cu un anume agent Smith, de la Poliţia Regală Călare a Canadei. L-am auzit pe Ron spunând: „Dar, domnule, cadourile şi scrisorile noastre adresate prim-ministrului Stephen Harper din ultimii cinci ani au fost întotdeauna bine primite. Lobby-ul soţiei mele pentru persoane cu dizabilităţi de dezvoltare are la bază credinţa şi misiunea ei personală.” Apoi mi-a dat telefonul să explic eu mai departe.
Se pare că plicul cu bule în care trimisesem devoţionalul conţinea şi un praf alb. PoIiţia încercase să identifice substanţa, dar nu reuşise. Pentru că Sonny nu putuse să răspundă la întrebările agentului, însoţitorul lui, Doug, îi dăduse agentului datele părinţilor lui. Din nefericire, nu îmi mai aminteam de unde luasem plicul.
Vreme de o oră, agitaţi, eu şi Ron am aşteptat ca substanţa să fie şi mai detaliat coalizată.
Apoi am primit un telefon oficial: „Întrucât nu am putut identifica praful alb, am concluzionat că nu este nimic periculos.” Am fost de asemenea asiguraţi că nimeni nu era acuzat de nimic, iar cartea personalizată de la Sonny, împreună cu felicitarea de sărbători, avea să ajungă la prim-ministru. Mai târziu, în aceeaşi zi, ne-am adus aminte de unde provenea plicul, aşa că am lăsat un mesaj pe robotul agentului Smith: „Plicul provine dintr-o tabără în care a fost Sonny şi a conţinut o pictură care Îl prezenta pe Isus cu o Biblie deschisă, având deasupra un text care spune să Îl iubim mai întâi pe Dumnezeu şi apoi pe semeni.” Era exact ceea ce încerca să facă Sonny.
Asemenea lui Sonny, hai să ne hotărâm astăzi să iubim pe cineva în locul lui Isus!
Deborah Sanders