Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o. 1 Samuel 17:45
Mă opresc lângă uşa salonului de spital, ascult şi zâmbesc. David, de 15 ani, povesteşte istoria biblică despre – ca să vezi – David şi Goliat. O prezintă atât de detaliat, încât, cu ochii minţii, pot vedea praştia, piatra şi câmpul de luptă. Colegul de salon al lui David e Ben, de 14 ani. Astăzi, după multe semnături, acorduri şi consultări, David îi va dona măduvă osoasă lui Ben, care are limfom non-Hodgkin. Intru în salon exact când David explică cum cade Goliat – cu efecte de sunet, pentru accentuarea victoriei. David nu e bolnav. L-a întâlnit pe Ben pe holurile spitalului, când îşi vizita bunicul. Ben era acolo pentru tratament. Având aceleaşi preferinţe sportive şi mergând la aceeaşi şcoală, prietenia lor s-a dezvoltat repede. Când a apărut în discuţie faptul că Ben avea nevoie de transplant de măduvă, David s-a oferit să fie testat, iar mostra prelevată de pe limbă a indicat că e compatibil. Procesul de aprobare a fost îndelung. Transplantul de măduvă era cea mai bună variantă pentru Ben.
Intru în sala de aşteptare a spitalului. Ambele familii sunt nerăbdătoare, pline de speranţă, dar triste. Boala lui Ben nu va ceda, ceea ce face ca perioada în care e în remisie să fie şi mai preţioasă. Ne îndreptăm spre capelă să ne rugăm. Aici, în încăperea mică, toată lumea I se adresează lui Dumnezeu. Tot aici, lacrimile izbucnesc şi realitatea operaţiei se iveşte ca un musafir nepoftit. În timp ce îi însoţesc pe părinţii lui David şi ai lui Ben în salon, pentru o scurtă întâlnire, îi văd cum îşi redobândesc stăpânirea de sine şi încearcă să pară pregătiţi. Dar cine vă poate pregăti pentru următorul pas, când veţi intra în salon şi vă veţi vedea băieţii cu perfuzii, în haine de spital, pe paturi albe şi cu capul pe o pernă mică?
În timpul operaţiei, eu stau în galeria de vizualizare a sălii de operaţii. Îmi aduc aminte minunata pictură în care Isus apare într-o sală de operaţii. Ştiu că El este aici şi acum.
După 16 ore, trec pe lângă Secţia de terapie intensivă, trag cu ochiul înăuntru şi îi văd pe amândoi dormind. David o să aibă dureri când se trezeşte. Intru încet şi mă rog la căpătâiul lui David, apoi la cel al lui Ben. Când îmi deschid ochii, îl văd pe Ben privindu-mă. Cu o voce groasă, îmi spune: „Dacă David se trezeşte înaintea mea, spuneţi-i că îi mulţumesc că a ieşit înaintea goliatului meu.” Lacrimi i se preling la colţul ochilor, în timp ce adoarme. Eu mă dau un pas în spate, să văd imaginea de ansamblu.
Dixil Rogrigues
