Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată. – loan 6:35
Zdrobeam grâul cu un pisălog lung din lemn într-o piuă tot din lemn. Mă aflam la un centru misionar din Africa şi era rândul meu să fac pâinea pentru Sfânta Cină, deci aveam nevoie de faină. Apoi, cu o reţetă veche din moşi-strămoşi şi cu un sucitor mare primit cadou de nuntă, m-am aplecat peste masa îngustă de bucătărie şi am întins în foi subţiri bucăţile mari de aluat din faină cu sare şi ulei de arahide. Un bob rătăcit de sare grunjoasă mi-a activat glandele salivare şi m-a făcut să anticipez experienţa Sfintei Cine.
Sentimentul de anticipare s-a intensificat pe măsură ce întindeam cu grijă în tavă, cu mâinile înmuiate puţin în ulei, aluatul de culoarea caramelului. Am trăit senzaţia pe care urma s-o am peste douăzeci şi patru de ore, când aveam să iau cu degetul mare şi degetul arătător de pe platoul de servire pâinica aceea cu miros de pământ. Am trăit şi senzaţia pe care urma să o am la sfârşitul predicii, când bucăţica de pâine avea să-mi domolească foamea chinuitoare. Întindeam astfel aluatul şi speram să fie suficient pentru cei opt angajaţi şi familiile lor şi pentru cei peste o sută cincizeci de elevi.
De fiecare dată când simţeam mirosul îmbietor de pâine nedospită coaptă, îmi veneau în minte texte precum: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată” (loan 6:35); „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu” (1 Corinteni 11:24). Şi mă întrebam: Ce înseamnă de fapt toate acestea pentru mine, în viaţa de zi cu zi? Într-o dimineaţă răcoroasă, în timp ce citeam din Biblie, la lumina unei lămpi cu gaz, străvechile cuvinte: „Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată” au căpătat o nouă însemnătate. Le-am citit încă o dată. În sfârşit găsisem răspunsul pe cât de simplu, pe atât de profund la întrebarea care mă frământa de atât timp!
„Vine la Mine.” Pâinea de la Sfânta Cină îmi vorbeşte despre necesitatea deschiderii complete faţă de relaţia cu El! „Ceea ce e hrana pentru corp trebuie să fie Hristos pentru suflet. (…) Hristos n-are nicio valoare pentru noi, dacă nu-L recunoaştem ca Mântuitor personal” (Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 332). De asemenea, pâinea de la Sfânta Cină îmi vorbeşte despre nevoia de a petrece timp cu El în fiecare zi. Ea mă îndeamnă să mă apropii de El prin rugăciune şi meditaţie la Cuvântul Său. Şi mă îndeamnă să iau decizii înţelepte în timp ce folosesc puterea şi energia dată de ea în lucrurile mărunte din existenţa mea cotidiană.
„Nu va flămânzi niciodată.” De asemenea, simbolul pâinii de la Sfânta Cină îmi promite că, în schimbul deschiderii inimii, Isus îmi va satisface foamea sufletească cea mai adâncă. Printr-o relaţie strânsă cu El. Întotdeauna.
Carolyn Rathbun Sutton
