Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. – Psalmii 103:13
Petrecusem un weekend foarte frumos cu băiatul meu mijlociu, Norris, cu soţia lui, Kimberly, şi cu cei doi nepoţi ai mei, Noah (1 an jumătate) şi Gianna (nouă luni). Am fost cu toţii „pa-pa” la biserică, la parcul acvatic şi la spectacolul de artificii („hai să mergem pa-pa ca să vedem luminile!”). Acum sosise timpul ca noi, bunicii, să parcurgem lungul drum din Ohio până acasă, în Carolina de Nord. Distanţa aceasta îmi părea şi mai mare decât este în realitate, pentru că trebuia să mă despart de cei pe care îi iubeam atât de mult.
Am observat că micuţul Noah îl privea gânditor pe tatăl lui în timp ce acesta se ruga să fim feriţi de rele pe drum. M-am întrebat ce se petrecea în mintea lui. Poate că îşi spunea: Iarăşi pa-pa! Iarăşi aventură! Iarăşi la drum! După rugăciune, şi-a luat cei douăzeci şi unu de dolari ai lui pe care îi primise anticipat de la străbunica pentru ziua de naştere. Şi-a luat în grabă gentuţa cu scutece. După aceea mi-a luat mâna şi mi-a pus-o pe clanţa uşii. Micuţul de el voia să meargă şi el pa-pa!
Toţi oamenii mari au zâmbit miraţi de atâta spirit de independenţă! Voia să meargă pa-pa până în Carolina de Nord sau doar să plece de acasă cu lucrurile esenţiale? Am apăsat clanţa şi l-am urmat până la uşa de la intrare. Dar nu s-a îndreptat către camioneta noastră Ford, ci s-a dus direct la maşinuţa lui roşie de jucărie (cu uşă care se poate deschide). Şi-a pus hotărât bancnotele pe scaun, apoi gentuţa deasupra, a deschis uşa, s-a urcat şi s-a aşezat.
– Ar fi bine să-l trag cu maşina până undeva, a spus tatăl lui, schimbând o privire amuzată cu noi.
Şi exact aşa a făcut. În timp ce noi ne îndepărtam cu maşina, băiatul nostru, tatăl lui Noah, a tras după el maşinuţa până la trotuarul de la şosea ca să meargă Noah pa-pa!
Incidentul acesta m-a făcut să mă gândesc la dependenţa noastră totală de Tatăl nostru ceresc, chiar şi când nu suntem conştienţi de ea. Avem locul nostru de muncă, banii noştri, maşinile noastre şi obiectele noastre personale. Dar nu ne dăm seama că depindem de călăuzirea şi sfatul lui Dumnezeu la fel de mult cum nepotul meu depindea de tatăl lui pământesc pentru a se deplasa cu maşinuţa. Să nu uităm niciodată că suntem dependente de Tatăl nostru ceresc iubitor. El nu ne va ghida niciodată pe un drum greşit şi va fi mereu cu noi, dacă îi permitem. Într-o zi, va veni ca să ne ducă „pa-pa” la destinaţia noastră finală: cerul şi viaţa veşnică!
Charlotte Verrett
